La fiecare doi ani, Comitetul European al Regiunilor (CoR) organizează un summit european al regiunilor şi oraşelor, în cadrul căruia participă reprezentanţii autorităţilor regionale şi locale, reprezentați ai mediului politic de la toate nivelurile de guvernare din Europa – local, regional, național și European, alături de experți.

Aceștia se întâlnesc pentru a discuta principalele provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană, stabilindu-se o temă generală, un slogan și mesaje cheie în jurul cărora se definesc subiectele de discuție pe parcursul desfășurării summit-ului.

La acest summit au participat și  12 primari din județul Suceava, la întâlnire fiind prezentă și Corina Crețu, comisarul european pentru Politică regională. Într-o discuție purtată cu reprezentanții administrațiilor publice locale din Suceava, Corina Crețu a ținut să îl felicite pe edilul comunei Cornu Luncii pentru profesionalismul de care dă dovadă în administrarea comunei și de care s-a dus vestea în toată țară.

Aceasta a apreciat în mod deosebit și faptul că primarul Fron a înțeles importanța fondurilor europene în evoluția comunei și se află pe un loc fruntaș și la atragerea de fonduri europene, nu doar guvernamentale.
De curând o publicație națională a clasat, în urma unei ample documentări, comuna Cornu Luncii în topul celor trei localități care „ s-au desprins de România și arată ca în occident”.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.