Despre Aristide Blank, la origine evreu, se spunea că era un „poet rătăcit în lumea afacerilor”. Familia Blank s-a stabilit în România după anul 1866.

Aristide BlankAristide Blank s-a născut în anul 1883 și a studiat Dreptul și Științele Economice. Tatăl său, Mauriciu Blank, asociat al celebrului cămătar  Jacob Marmorosch , a fost unul dintre întemeietorii băncii Marmorosch –  Blank, a cărei clădire există și astăzi pe strada Doamnei din București.

Banca Marmorosch este una din cele mai vechi bănci din România, fondată inițial în 1848, sub formă de casă de bancă, în contextul renașterii politice și naționale a țării. Sediul ei era într-o căsuță din unul din cele mai vechi cartiere ale Bucureștiului. Fondatorul ei a fost Iacob Marmorosch, care s-a asociat cu bancherul Loebel iar în 1864 cu Mauriciu Blank. În 1905 banca a fost transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 8.000.000 de lei. Ulterior capitalul a fost sporit până la 125.000.000 de lei. Banca avea relații de afaceri cu puternice grupări bancare germane, austriece, franceze și americane, fiind folosită de către acestea drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României. De asemenea, creşterea economică înregistrată înaintea Primului Război Mondial a contribuit la consolidarea sa.  În anii 1920 Banca Marmorosch Blank era cea mai puternică bancă comercială din România. În anul 1923 banca avea 25 de sucursale în Regat și patru în străinătate (Paris, Istanbul, Viena și New York). Totodată banca controla circa 115 firme prin intermediul cărora era puternic legată de marile companii din fosta tabără a Aliaților din primul război mondial (Marea Britanie, SUA, Franța) dar menținea în paralel și legături mai vechi pe care le avea cu bănci din tabăra opusă, precum Pester Ungarische Kommerzial Bank și Darmstdater Bank.

Primul absolvent român al Academiei de Ştiinţe Comerciale şi Financiare de la Viena, Aristide Blank împreună cu finanţistul ungur Szoepkes şi un profesor de economie, Nicolae Tabacovici au intrat in 1914 în conducerea băncii Marmorosch-Blank – care finanţase eforturile de război ale României în 1877. Blank a  dezvoltat banca la nivel internaţional folosindu-şi relaţiile consolidate în calitatea sa de împuternicit financiar al statului înainte de Marele Razboi. Conform istoricilor,  „Aristide Blank e un personaj fabulos, aș spune că e ceva între un prinț al renașterii și un mafiot din anii 30 din Chicago, avea o personalitate foarte complexă, era un tip extraordinar de inteligent și de abil. Argetoianu chiar spune la un moment dat că el cu această bancă relativ mică în ansamblul băncilor europene,  voia practic să răstoarne întreaga lume.”

Blank a dezvoltat afaceri şi pe alte paliere, înfiinţând societatea „Cultura Naţională“, care tipărea 80% din presa de mare tiraj, afacere care i-a permis să conducă campanii de presă denigratoare dar şi să plătească pentru a lăuda prestaţiile conducătorilor politici ai vremii, fapt care i-a adus apropierea de aceştia. De asemenea, Aristide Blank a cumpărat şi importante suprafeţe de teren în nordul Bucureştiului, fiind cunoscut ca un adevărat „ rechin” imobiliar al vremii.

În anul 1927, Aristide Blank s-a implicat în lupta pentru putere de la vârful ţării. Astfel, în 1927, după moartea regelui Ferdinand, bancherul l-a sprijinit pe Carol să revină pe tron. Timp de trei ani, ziarele acestuia au vuit cu privire la reânscaunarea lui Carol al II-lea, lucru care s-a întâmplat în anul 1930.

Notorietatea şi acţiunile sale de sprijin au făcut ca începând cu anul 1930 să devină consilier economic al regelui Carol al II-lea, iar relațiile de prietenie ale directorului bancar cu regele Carol al II-lea nu au făcut decât să-i ușureze drumul catre succes. Istoricii consemnează că  „Din 1930 până în 1932 a fost principalul consilier și sfetnic al lui Carol al II-lea, ei se potriveau foarte bine, erau amândoi niște firi fantaste, visau la tot felul de lucruri, pe care… putințele lor nu îi ajutau să le îndeplinească, unul voia să ajungă dictator, celălalt voia să ajungă stăpânul sistemului bancar din România și eventual, din Europa, dar aveau proiecte din astea foarte fantasmagorice și se înțelegeau foarte bine.”

Istoricii consemnează cu privire la relaţia acestuia cu regele Carol al II-lea că „După întoarcerea lui Carol, Blank a continuat să-l subvenţioneze. Reconstrucţia Palatului Regal, aducerea Elenei Lupescu, iubita regelui, şi îmbogăţirea familiei acesteia, toate i se datorau şi, de aceea, lui Blank nimic nu i se refuza. Bancherul a început să-şi extindă afacerile. Statul român îi vindea fabrici şi obiective industriale la preţuri derizorii, tot statul îl credita pentru a le cumpăra, iar Banca Naţională îi acorda ajutorul, fiind şi ea escrocată cu cecuri false, fără acoperire. Blank a început să-şi construiască noi palate, îşi servea musafirii în veselă de aur masiv, primind în 1930, pentru ajutorul dat lui Carol, marele Cordon al Coroanei României. Relaţii politice se regăseau şi în viaţa sa particulară. Când s-a căsătorit la Paris, l-a avut ca martor pe ministrul afacerilor externe Nicolae Titulescu şi pe ambasadorul SUA în Franţa, Myrton Heverick“;

Oameni politici importanţi ai perioadei au fost cumpăraţi prin oferirea de posturi bine plătite în consiliul de administraţie al băncii. O altă metodă de a-i corupe pe oamenii politici cu o mare putere, pentru a beneficia de spijinul lor, era oferirea de împrumuturi fără dobândă şi cu mari facilităţi. Conform istoricilor, printre aceştia s-au numărat chiar Nicolae Titulescu, care a primit un credit de 14 milioane de lei.

În vara anului 1930, un raport secret întocmit de către experţii Societăţii Naţiunilor arăta că banca controlată de Blank, avea un deficit de 1,8 miliarde lei. Prăbuşirea băncii ar fi însemnat un adevărat dezastru economic, pentru că zeci de mii de oameni lucrau în fabricile şi unităţile deţinute de banca în care se aflau şi depozite de un miliard de lei. Criza economică mondială avea însă să se răsfrângă şi asupra României, iar băncile au început să dea faliment una câte una. Falimentul băncii,  atrăgea şi falimentul mai multor intreprinderi în care Carol al II-lea şi Elena Lupescu fuseseră special cointeresaţi prin cedarea de acţiuni. Datorită faptului că îi era direct obligat, regele Carol al II-lea a obligat Banca Naţională a României să acopere deficitul, Primăria Bucureştiului să cumpere pentru o jumătate de miliard de lei un teren de la Otopeni al lui Aristide Blank iar Guvernul să concesioneze Regia Monopolului de Stat băncii. Aceste „ măsuri” nu au dus la efectul scontat, drept pentru care regele Carol al II-lea a încercat în final ca statul român să preia activul şi pasivul băncii.

La conducerea Băncii Naţionale a fost numit Mihai Manoilescu, care îi era ostil lui Blank, un adept al disciplinei financiare. În toamna anului 1931, în plină criză financiară mondială, deficitul Băncii Marmorosch-Blank a ajuns la 3 miliarde de lei. Guvernul a mai încercat o ultimă soluţie: fuzionarea tuturor băncilor, dar acestea au refuzat. Deponenţii au luat cu asalt banca pentru a-şi retrage banii. Jandarmii au fost aduşi pentru a calma mulţimea revoltată. Guvernul a propus să declare banca una de stat şi să-i acopere deficitul, dar gvernatorul a respins această soluţie. Banca Marmorosch-Blank va intra în faliment. Conform documentelor vremii „De la salariile conducătorilor băncii, de 1,5 milioane de lei lunar, până la banii daţi de stat spre a-l susţine pe Blank: 4 miliarde de lei. Nu în ultimul rând vor figura sume de 770 milioane de lei date de Blank principalelor personalităţi drept comision, mită sau ajutor nerambursabil. Falsificările actelor contabile însemnau suma de 1,4 miliarde de lei în doar patru ani“

În octombrie 1931, în plină criză mondială, Regatul României pierdea unul dintre stâlpii săi de bază. Banca „Marmorosch, Blank &Co” se vedea obligată să tragă obloanele. Odată cu ea se prăbușea, definitiv, un imens „imperiu financiar”.

După venirea comuniștilor, soarta lui Aristide Blank a fost aceeași ca a multor milionari interbelici: temnița grea. A fost arestat în 1952,  condamnat la 20 de ani de temniță grea și până la urmă, la intervenții din Occident, i s-a dat drumul să plece. Blank a primit permisiunea să se stabilească la Paris, unde a și murit la vârsta de 77 de ani.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.