Aproximativ 30 de sindicaliști de la societatea Genko Med Group Suceava (nr. fabrica de seringi cu acționariat italian), afiliați la Cartel Alfa au protestat joi timp de o oră, în intervalul 16-17, în fața Palatului Administrativ din municipiul Suceava.

Ei au acuzat patronatul de nerespectarea contractului colectiv de muncă mai exact de neplata salariilor aferente perioadei septembrie 2013-ianuarie 2014. Sindicaliștii au avut o întrevedere cu prefectul Florin Sinescu care le-a promis sprijin în soluționarea nemulțumirilor.

„Până în prezent problema celor 72 de angajaţi de la SC GENKO MED GROUP SRL Suceava nu a fost cunoscută şi ne dorim ca în cadrul Comisiei de Dialog Social să vedem şi punctul de vedere al patronatului, în vederea identificării cauzelor care au condus la nerespectarea contractului colectiv de muncă” a declarat Florin Sinescu. Mitingul autorizat de către Primăria municipiului Suceava s-a desfăşurat fără perturbarea circulaţiei rutiere şi a ordinii publice.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.