Prefectul județului Suceava, Alexndru Moldovan, a transmis că, în vederea reducerii decalajului existent între momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului de conducere auto, în zilele de sâmbătă 04, 11, 18 și 25 martie vor fi organizate sesiuni suplimentare de examinare, în exclusivitate pentru categoria B.
„Pentru cele patru sesiuni suplimentare programate în luna martie a anului curent programul de examinare va fi 08.00 – 16.00, iar plecarea se va face din zona Gării Ițcani, instructorii auto fiind rugați a fi prezenți la locul de plecare cu cel puțin 30 minute înaintea orei la care este programat candidatul în vederea susținerii probei practice”, a tranmis prefectul Alexandru Moldovan.
Programatoarele vor fi împărțite câte două pentru fiecare dintre examinatori, respectiv pentru orele 08.00 și 12.30. În acest mod, se oferă candidaților care trebuie să se deplaseze din zonele mai îndepărtate ale județului posibilitatea de a se programa pentru examinare începând cu orele 12.30.
Lasa un raspuns