În completarea buletinului de presă emis de Grupul Strategic de Comunicare, la nivelul județului Suceava, în cursul zilei de 20 martie, urmare a măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea riscului de răspândire cu noul coronavirus COVID- 19, au acționat un număr de 152 de polițiști, 49 de polițiști locali și 12 jandarmi.

Efectivele menționate au realizat acțiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, de verificare a locațiilor de carantinare, precum și de verificare a unităților comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

Astfel au fost verificate:  663 persoane aflate în autoizolare, 142 de unități economice și 140 de persoane aflate în carantinare instituționalizată.

Acțiunile de verificare s-au finalizat cu întocmirea a două dosare penale pentru fals în declarații cu privire la datele funizate la persoane aflate în zona Suceava și Fălticeni, aplicarea a 16 sancțiuni contravenționale din care 12 pentru nerespectarea măsurii autoizolării cu o valoare total de 49 000 de lei. Trei dintre sancțiunile contravenționale au fost aplícate administratorilor de unități economice (baruri) din zona Câmpulung Moldovenesc, pentru nerespectarea Ordonanței militare, valoarea total a acestora fiind de 210 000 lei.

Informațiile care pot fi comunícate de către Instituția Prefectului, conform dispozițiilor primite, sunt cele referitoare la măsurile pentru împiedicarea răspândirii și combaterii COVID- 19, măsurile de ordine publică dispuse, identificarea și amenajarea locurilor pentru carantinare fără precizarea locației, recepțiile de materiale și echipamente.

„Ne adresăm din nou populației cu recomandarea de a respecta măsurile dispuse pentru limitarea și prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus COVID- 19, în special măsurile de autoizolare, protecție prin dezinfectarea mâinilor și utilizarea măștilor și evitarea deplasărilor inutile în locuri aglomerate”, a precizat prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.