La Prefectură s-a adus în discuţie acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Miercuri, 31 octombrie, la Instituţia Prefectului s-a desfăşurat şedinţa Comisiei judeţene de fond funciar, condusă de Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava, în calitate de preşedinte al Comisiei judeţene.

Pe parcursul şedinţei au fost analizate dosarele depuse de comisiile locale de fond funciar din Izvoarele Sucevei, Moldova Suliţa, Panaci, Sadova, Vadu Moldovei, Vama, Zvorâştea, Fălticeni, Frătăuţii Vechi şi Todireşti.

În urma analizei dosarelor depuse, membrii comisiei au hotărât validarea unui număr de 21 de documentaţii pentru o suprafaţă totală de 65,51 ha din care 60,18 ha teren forestier şi 5,33 ha teren agricol.

În cadrul şedinţei au fost invalidate 2 propuneri pentru 1,52 ha teren agricol.

Tot pe parcursul sedinţei desfăşurate în cursul zilei de astăzi pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, mai sunt de soluţionat un număr de 28 de cereri.

„Dosarele sunt înaintate comisiilor tehnice de experţi pentru efectuarea raportului de evaluare, fiind un dosar depus în baza Legii nr. 9/1998 şi 27 de dosare depuse în baza Legii nr. 290/2003. În cel mai scurt timp va fi convocată o şedinţă pentru finalizarea acordării compensaţiilor şi despăgubirilor în baza acestor două acte normative”, a precizat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava. Cuantumul despăgubirilor propuse pentru dosarul depus în baza Legii 9/1998 se ridică la 116.435 lei. Pentru cele 27 dosare depuse în baza Legii nr. 290/2003, cu rapoartele de expertiză, cuantumul total al despăgubirilor propuse este de 3.395.275 lei.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.