În vederea asigurării la parametri optimi a măsurilor de ordine și liniște publică și de siguranță a cetățenilor pentru perioada Sărbătorilor de iarnă, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava au fost stabilite măsuri de prevenire, monitorizare și de reacție eficientă a tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu. Astfel, la sediul Palatului Administrativ, s-a defășurat astăzi, 31 decembrie 2019, o ședință operativă unde au fost analizate măsurile luate pentru perioada următoare, conform Planului de măsuri pentru sezonul rece 2019-2020. 

De asemenea factorii responsabili au participat la o videoconferință cu Ministrul Afacerilor Interne, domnul Marcel Ion VELA, unde au fost reiterate aspectele menționate mai sus, astfel încât trecerea dintre ani să nu fie umbrită de evenimente nedorite.

Pe linia situațiilor de urgență au fost prezentate măsurile dispuse pentru organizatorii evenimentelor desfăşurate cu ocazia Revelionului, care să aibă drept consecință principală siguranța cetățeanului. Cadrele specializate ale Ministerului Afacerilor Interne vor asigura paza și protecția instituțională la obiectivele din responsabilitate.

Pentru desfășurarea acestor manifestări în condiții de maximă siguranță și pentru prevenirea producerii oricăror incidente nedorite, se recomandă persoanelor participante să nu utilizeze petarde și să nu depăşească limitele decenţei în manifestările comportamentale. De asemenea, să ţină cont că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege.

Nu în ultimul rând, se recomandă turiştilor care vor petrece Revelionul în zonele montane din județul Suceava, să ţină cont de avertizările meteo, să nu se aventureze pe traseele turistice fără un echipament adecvat şi să aibă în permanenţă asupra lor un telefon mobil pentru a semnala la numărul de urgenţă 112 orice incident legat de ordinea publică sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.