Congresul Internaţional „Body – arts, science and wellbeing” a debutat luni, 15 mai, la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, printr-o secţiune în plen, în cadrul căreia personalităţi importante ale vieţii ştiinţifice universitare au susținut prelegeri pe tema: „Body – arts, science and wellbeing”.

Au fost alături de elevii câmpulungeni: prof. dr. ing. Sorin Ioan ROŞCA, Preşedinte al Consiliului General al Societăţii de Chimie din România; prof. univ. dr. Radu Nicolae GOLOGAN, Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România; lect. dr. Oana DĂNILĂ, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iasi; asistent univ. dr. ing. Angela LUNGU, Univ Tehnică Cluj Napoca; dr. Alexandru Lucian GĂLEANU, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Spitalul municipal Cîmpulung Moldovenesc; regizorul Ciprian PANAITE; primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, ing. Mihăiță Negură.

Tot ieri a fost prezentată expoziția de afișe realizate de către partenerii de proiect, cu tema „Bulling stops here!”

Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” organizează, în perioada 15-19 mai, Congresul Internaţional „Body – arts, science and wellbeing”, activitate ce face parte din proiectul Erasmus + „Body” şi reuneşte la Câmpulung Moldovenesc elevi şi profesori din 7 şcoli din Anglia, Franţa, Italia, Polonia, Portugalia şi România, precum şi din instituţii locale de învăţământ, partenere în implementarea proiectului.
Proiectul „Body” implică la nivel instituţional toate ariile curriculare şi un număr mare de elevi, având ca temă principală importanţa interdependenţei dintre echilibrul mental şi echilibrul fizic şi a consecinţelor ce decurg din această legătură.

Comentarii Facebook