Guvernul s-a reunit astăzi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se o serie de proiecte, printre care şi cel care se referă la Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.

Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj celor care ”iubesc țara”, făcând un apel la unitate, pentru ca proiectele de construcție a autostrăzilor să meargă ”pe repede înainte”.

”Lansez un apel către toți cei care-și iubesc țara, să ne iubim în jurul acestei nevoi acute, de a accelera proiectele de infrastructură. Veniți cu soluții constructive și haideți să facem ce trebuie pentru a îmbunătăți infrastructura în România.”, a spus șeful Executivului.

De asemenea, Dăncilă a afirmat că există cetățeni care își doresc ca România să nu aibă autostrăzi, iar unii dintre aceștia au contestat acordul de mediu al autostrăzii Pitești-Sibiu.

”Încă ne confruntăm cu încercările unor cetățeni, care doresc cu orice chip ca România să nu aibă autostrăzi și caută să creeze blocaje artificiale. M-a informat ieri ministrul Transporturilor că la sfârșitul lunii ianuarie acordul de mediu pentru autostrada Pitești Sibiu a fost contestat de 3 persoane: 2 cetățeni din România și unul din Dublin.

Motivele invocate: număr insuficient de conducte pentru mamifere mari și insuficienta cercetare a locațiilor pentru lilieci. Mă întreb cum este posibil așa ceva. În același timp mă întreb ce interese au acești oameni, pentru că cu siguranță nu au interes pentru România și pentru români.” – a spus Dăncilă.

Vineri, președintele PSD Liviu Dragnea l-a atacat verbal pe antreprenorul Ștefan Mandachi, cel care a declanșat mișcarea #șîeu, în semn de protest față de lipsa autostrăzilor în România.

Dragnea a spus că ”țipă unii că nu se fac autostrăzi”, ”niște șmecheri”, însă, de fapt ”ei fac circ, noi facem autostrăzi”.

Luni, Dăncilă le-a vorbit oamenior din industria auto de la Craiova despre faptul că săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, apoi a prezentat stadiul proiectului drumului expres Craiova-Piteşti, care ”este deja în stare avansată”. (Sursa: Știrile Pro Tv)

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.