Ansamblul folcloric „Muntenii Broștenilor” a participat la Festivalul Internațional „În grădina cu flori multe”, de la Cernăuți, unde a obținut locul I.

Acest loc a fost obținut datorită faptului că a fost punctată originalitatea, costumele și melodiile care au fost de pe Valea Bistriței. De exemplu, «Coasa» este o melodie tradițională de la noi, iar cei din juriu au știut acest lucru. Și, chiar dacă nu ne așteptam, am avut deosebita plăcere să câștigăm locul I”, a declarat Nicolae Chiriac, primarul orașului Broșteni.

De asemenea, două eleve din Broșteni, au obținut câte o mențiune și un loc III la interpretarea unei balade și a unei melodii populare de pe Valea Bistriței, a mai anunțat primarul Nicolae Chiriac. Este vorba despre Giulia Elena Macarie și Raluca Victoria Antoche, și ele membre ale Ansamblului Folcloric „Muntenii Broștenilor”.

Primarul orașului Broșteni, Nicolae Chiriac, a mai declarat că a fost și el prezent la festival și că susține Ansamblul Folcloric „Muntenii Broștenilor”, în primul rând pentru a promova copiii, folclorul de pe Valea Bistriței și, nu în ultimul rând, localitatea.