Aflată în Costa Rica, unde cere azi politic, Elena Udrea este subiectul unei pagini din ziarul național “La Teja”, sub titlul “Românca a dispărut”, informează Gazeta Sporturilor.

„Elena Udrea, fostul ministru al turismului în România care a provocat justiția din țara sa și s-a refugiat în Costa Rica din luna februarie a acestui an și a dat mai multe interviuri video, a fost condamnată marți, în lipsă, la 6 ani de închisoare pentru corupție.

În acest moment nu există destalii despre locul în care se află.

Udrea, 44 de ani, a fost acuzată și urmărită penal fără să stea pe scaunul fierbinte al acuzatului pentru că a primit mită de la mai mulți oameni de afaceri, în cazul finanțării unei gale de box în 2011.

Pentru acest caz de corpuție a fost condamnată în martie 2017, dar fostul ministru a făcut apel la decizia judecătorilor; totuși, condmnarea ei a fost confirmată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție din România”, scrie presa din Costa Rica, potrivit sursei citate.

 

”Blonda lui Băsescu”

 

„Udrea, care are poreclită de presa din România «Blonda lui Traian Băsescu», este refugiată în Tiquicia, unde autoritățile române nu pot ajunge la ea.

Potrivit informațiilor Direcției Generale de Migrări și Străinătate, europeanca a ajuns în țară miercuri 7 februarie, în acest an, cu un zbor care a aterizat pe aeroportul Juan Santamaria la 16:31.

Din acea zi, Udrea nu a înregistrat nicio altă mișcare migratoare, adică încă se menține în Tiquicia.

În luna în care a ajuns în Tiquicia, Udrea a zis că a depus o cerere de azil pentru că ‘se considera victima unui proces politic’. Nu se știe dacă această cerere a fost acceptată. Cei de la Migrație au zis că nu pot da această informație. Au spus însă că așteaptă să vadă posibilele acțiuni pe care le vor face cei din România după ce se va confirma condamnarea împotriva lui Udrea, putând să ceară de la un ordin de capturare internațional până la o alertă la Interpol”, mai scrie presa din Costa Rica, potrivit GSP.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.