Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, după vizita ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, la șantierul șoselei de centură a Sucevei, că va continua să fie extrem de incomod, ca reprezentant al sucevenilor, până cei de la București vor ține cont și de infrastructura de drumuri din județ.

„Lopata lui Flutur și metrul de autostradă l-au adus pe Cuc la Suceava. Sunt gesturi de disperare ale noastre că suntem uitați de București în ceea ce privește infrastructura de drumuri. Domnul ministru Cuc a fost în doi ani de zile de trei ori ministru. I-am făcut mai multe intervenții pentru alocarea de bani pentru drumul expres Suceava-București și să deschidă finanțarea pe autostrada care leagă Moldova de Ardeal”,  a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta susține că va fi extrem de incomod în continuare ca reprezentant ales al județului Suceava, al sucevenilor până când va vedea că și Suceava contează la București din punct de vedere al investițiilor în drumuri.

„Insist foarte tare să deschide cursa de tren Suceava-Cernăuți ca o obligație morală între cele două capitale ale Bucovinei și de recunoaștere a realităților istorice”, a mai declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.