Președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, primarul Ion Lungu, a declarat, după aflarea primelor rezultate ale exit polului, că speră ca după numărătoarea voturilor, organizația pe care o conduce să fie câștigătoare. De asemenea, Ion Lungu a precizat că le mulțumeșe colegilor săi pentru implicarea de care au dat dovadă.
Pe de altă parte, președintele OM PNL Suceava a spus că municipiul reședință de județ este unul dintre puținele orașe mari din țară unde PNL a câștigat alegerile europarlamentare când, USR era pe val și speră ca acest lucru să se întâmple și acum.
„Mulțumesc Organizației Municipale a PNL Suceava care s-a implicat foarte mult în această campanie electorală. Ne așteptăm la rezultate bune în municipiul Suceava. Ca și prezență mergem undeva spre 47%. Eu sper să fim pe primul loc în municipiu pentru că, în orașele mari avem această concurență din partea USR-ului. Noi, la europarlamentare, am fost unul dintre puținele orașe mari care au câștigat alegerile în municipiu și sper că o să se întâmple la fel și de această dată ca să putem construi strategia pentru alegerile de anul viitor, dar, până atunci vom avea de trecut și printr-un tur doi și vom face din nou campanie pentru președintele Klaus Iohannis. Am toată convingerea că domnul Klaus Iohannis va fi din nou președinte”, a declarat președintele OM PNL Suceava, Ion Lungu.
Acesta le-a mulțumit sucevenilor pentru că au participat la vot într-un număr mare.
„Mulțumesc sucevenilor pentru participarea în număr mare astăzi la vot. Cu o prezența de 47,63% ne situăm la nivelul mediei naționale”, a conchis Ion Lungu.
Lasa un raspuns