Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că a fost finalizată moderinzarea DJ 176, un proiect rutier important pentru comunitatea din Brodina. Modernizarea DJ 176 aduce un traseu sigur și funcțional pentru locuitorii din zonă, după un an în care lucrările au fost accelerate și duse la capăt fără întârzieri.
„Pe lângă modernizarea celor 105 kilometri din infrastructura județeană, date prezentate în bilanțul primului an de mandat (octombrie 2024 – octombrie 2025), anunțăm astăzi finalizarea lucrărilor la un alt drum județean important.
Am recepționat lucrările de modernizare a DJ 176, pe un tronson de aproape 6 kilometri, între Brodina și Brodina de Jos, un drum foarte important pentru locuitorii din zonă.
Preluat la un stadiu fizic de 65%, în octombrie 2024, proiectul a fost finalizat în mai puțin de un an.
Investiția totală este de 20,6 milioane de lei, finanțată prin programul Anghel Saligny.
Drumul are acum șanțuri betonate, podețe noi, zone consolidate cu gabioane și trei poduri noi peste pâraiele Negru și Brodina, unul de 18 metri și două de aproximativ 30 de metri.
Pe lângă proiectele noi și investițiile record din acest an în modernizarea infrastructurii rutiere, ne asigurăm totodată că nu se vor mai înregistra întârzieri la proiectele vechi și le ducem pe toate la bun sfârșit”, a declarat președintele Gheorghe Șoldan.
Lasa un raspuns