Un grup format din peste 20 de tineri liberali suceveni, în frunte cu liderul lor, Alexandru Salup, a împărțit peste 400 de mărțișoare locuitorilor din municipiul Suceava.
Aceștia nu au lăsat să treacă prima zi de primăvară fără să ofere persoanelor cu care s-au întâlnit câte un mărțișor și câte o urare de bine.
De altfel, acesta nu este primul an în care organizația TNL Suceava alege să se afle între oameni, în prima zi de primăvară.
„La fel ca în fiecare an, ne bucurăm de sosirea primăverii alături de suceveni. Este o tradiţie şi trebuie s-o păstrăm, pentru că e frumoasă şi nu o mai întâlnim la alte popoare. Suntem încântați că oamenii au apreciat aceste mici simboluri, ne-au mulțumit și au înțeles că scopul acestei acțiuni este strict acela de a ne bucura împreună de prima zi a lunii martie”, a declarat Alexandru Salup, președintele organizației județene TNL Suceava.
De asemenea, președintele TNL Suceava a fost prezent și la Fălticeni, unde a împărțit mărțișoare trecătorilor.
Lasa un raspuns