Președintele interimar al USRPLUS, primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia condamnă acțiunea senatorului George Mîndruță de a se înscrie în PSD.

Redăm integral comunicatul de presă:


„USR PLUS Suceava condamnă preschimbarea carnetului de membru de partid, al senatorului Gheorghiță Mîndruță în tabăra puterii,  respectiv PSD. 

USR PLUS a avut și are toleranță zero pentru acest fenomen, al politicianului migrator care trece de partea cealaltă a baricadei.

Din păcate, fostul nostru coleg bifează încă un nume pe foaia de parcurs a oportuniștilor și carieriștilor politici. Din acest motiv, ne cerem scuze electoratului nostru, pentru dezamăgirea provocată de asocierea cu astfel de personaje.

USR PLUS Suceava  are cu siguranță foarte mulți membri de valoare, dispuși să apere interesul public în spiritul USR deja consacrat.  În acest moment  președintele interimar, Vasile Cărare, primarul de la Milișăuți, ne reprezintă cu succes și profesionalism, promovând împreună cu echipa Biroului Județean și membrii filialelor din teritoriu, valorile USR.

În același timp, îi asigurăm pe toți cetățenii că se pot baza necondiționat pe bunele intenții ale tuturor reprezentanților USR, fie deputați, primari, aleși locali sau simpli membri,  că se pot baza pe onestitatea, transparența și corectitudinea acestora”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.