Avem prima mărturie-cheie în scandalul falsului medic de la Spitalul Judeţean Ilfov. Şefa secţiei de Ginecologie, despre care pacienţii spun că ar fi protejat-o pe Raluca Bîrsan ani în şir, rupe tăcerea. Roxana Dragu susţine că a avut încredere în sistem şi în conducerea spitalului. Între timp, curg valuri de acuzaţii din partea mamelor. Două dintre ele au depus astăzi plângeri penale. Atenţie, urmează informaţii cu un puternic impact emoţional.
Raluca Bîrsan era cunoscută drept mâna dreaptă a Roxanei Dragu, fosta şefă a secţiei de Ginecologie de la Spitalul Judeţean Ilfov. Ani la rând, cele două ar fi lucrat împreună, susţin pacientele. Acum, Dragu spune că a fost naivă pentru că s-a lăsat păcălită de tânăra care şi-a falsificat documentele, iar asta i-ar fi distrus întreaga carieră.
„Niciodată nu mi-am pus problema modului în care a ajuns să lucreze cu mine sau în subordinea mea, deoarece am avut deplină încredere în sistem şi în conducerea spitalului. În calitate de şef de secţie, în atribuţiile mele nu intră verificarea valabilităţii actelor personalului care activa în cadrul secţiei. Raluca Bârsan a prestat strict activităţi menţionate în fişa postului. Nu a efectuat activitate medicală” – Roxana Dragu.
Şi totuşi, mărturiile pacientelor o contrazic. Femeile care au născut la spitalul de stat spun că Bîrsan asista la operaţii şi chiar elibera reţete cu parafa şefei de secţie.
Acuzaţii fără precedent
„Ea a venit la mine şi m-a consultat cu şorţul plin de sânge, cu saboţii plini de sânge, aşa umbla prin spital. Nu avea nicio treabă”, mărturisește o victimă.
Mama unei tinere care a născut de două ori cu Dragu şi Bîrsan spune că cei doi bebeluşi au avut complicaţii. Unul dintre ei chiar a fost transferat de urgenţă la un alt spital din Capitală, ne-a dezvăluit la telefon femeia, care s-a temut să vorbească în faţa camerei de filmat.
A fost o infecţie, o problemă la bebeluşi. Mie mi se pare incredibil că un om bagă mâinile în plagă, chiar dacă ţine doar depărtătorul, având opt clase – Daniela Arnăutu, mama victimei.
Avea doar opt clase
Cu doar opt clase, Raluca Bîrsan a reuşit să păcălească medici, pacienţi şi autorităţi, la fel ca în cazul italianului Matteo Politi. Diploma de absolvire a Facultăţii de Medicină a falsificat-o după cea a unui fost student la Jurnalism din Sibiu.
Este foarte uşor să iei o diplomă, să o scanezi şi să o modifici în Photoshop, dar când vine vorba de ştampile, este o problemă. Acolo ar trebui să se vadă cine a ajutat-o – Alin Barbu, posesorul diplomei originale.
Ancheta continuă. O plângere penală a fost depusă şi de ministrul Sănătăţii, care spune că femeia a profesat cu complicitatea spitalului.
Lasa un raspuns