Luni, 26 martie 2018, în sala lectoratului de limba franceză din Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, a avut loc o masă rotundă intitulată „Meseria de Traducător”, prima dintr-o serie de întâlniri dedicate meseriilor pe care le pot practica absolvenții studiilor de litere, organizate pentru studenții din anul I în cadrul proiectului ROSE/ MIRAGES FLSC (Metode inovatoare împotriva riscului de abandon şi pentru ameliorarea gestionării propriei evoluţii de către studenţii Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării).

Studenții prezenți la întâlnirea moderată de Raluca-Nicoleta Balaţchi şi Daniela Hăisan au avut ocazia să discute despre avantajele şi provocările acestei profesii cu doi traducători experimentați: prof. univ. dr. Albumița Muguraş Constantinescu, autoare a 15 traduceri de cărți de literatură şi științe umaniste publicate la edituri de prestigiu precum Univers, Nemira, Polirom, Institutul European, şi Mihaela Arnat, traducătoare şi interpretă free-lancer cu o bogată experiență de lucru în domeniul traducerii comunitare.

Trebuie precizat că Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, în calitate de beneficiar, a început implementarea proiectului ROSE/MIRAGES FLSC începând cu luna decembrie 2017, urmând ca activităţile prevăzute să se desfăşoare pe o perioadă de trei ani. Proiectul MIRAGES FLSC, cu o valoare totală de 341.768 lei, este finanţat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ca parte din schema de granturi pentru universități, derulată în cadrul Proiectului mai larg privind Învățământul secundar, intitulat ROSE şi gestionat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă.

Obiectivul general al proiectului ROSE/MIRAGES FLSC este de a stimula și menține motivația studenților Facultății de Litere și Științe ale Comunicării prin implicarea lor în programe remediale și activități de dezvoltare personală (ateliere, cercuri, mese rotunde, vizite de studii, stagii de formare cu formatori din străinătate), în vederea dezvoltării competențelor lor și reducerii riscului de abandon. La mesele rotunde organizate în cadrul acestui proiect sunt invitaţi să participe şi studenţi care, deşi nu s-au înscris în proiect, doresc să se documenteze în legătură cu oportunităţile pe care le au absolvenţii studiilor de limbi şi literaturi sau comunicare. Următoarele mese rotunde vor avea ca invitaţi specialişti din domeniul presei, al editării şi difuzării de carte sau al educaţiei. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare de pe site-ul proiectului: www.litere.usv.ro/rose.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.