Primăria municipiului Suceava a demarat procedura pentru realizarea parcărilor supraterane în oraș. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Lungu, care a adăugat că parcarea va fi realizată la Primărie, întrucât în spatele acesteia nu este spațiu suficient.

„Inițial am dorit să facem această parcare în spatele Primăriei însă, din păcate, suprafața este mică și nu corespunde cerințelor acestei investiții. În urma discuțiilor avute cu proiectantul, varianta cea mai eficientă este să o realizăm în parcarea din fața primăriei, cu extindere pe strada Universității până la stadion, cu circulație pe strada Universității prin parcarea supraterană”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Edilul a adăugat că în acest fel s-ar putea face o parcare supraterană de 200 de locuri. De asemenea, trebuie precizat că sucevenii pot să-și spună părerea referitor la acest proiect, întrucât este în dezbatere publică

„Lansăm în dezbatere publică această variantă!”, a conchis Ion Lungu.

Imaginea prezentată este o simulare a viitoarei construcții.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.