Parcursul primarului Dan Tiperciuc, de la preluarea acestei funcții și până în prezent, îl obligă, în continuare, la profesionalism. An de an, așteptările oamenilor au crescut, însă asta n-a constituit o problemă pentru administrația publică locală, care a ținut pasul cu aceste așteptări și, de foarte multe ori, le-a întrecut. Fiecare an la Primăria Arbore începe cu un plan de stabilire a priorităților, lucru valabil și pentru anul 2022.
Astfel, și anul acesta, cetățenii comunei Arbore se vor bucura de o serie de investiții menite să le crească calitatea vieții și să le ofere un ambient modern în care să-și desfășoare activitățile de zi cu zi. În acest sens, se va investi în infrastructura rutieră, domeniul preferat al oamenilor, primarul Dan Tiperciuc precizând că are deja în execuție lucrări de modernizare a 11 tronsoane de drum, care însumează aproximativ cinci kilometri, investiția realizându-se cu bani de la bugetul local. De asemenea, și drumurile din satul Clit vor intra într-un proces de modernizare, în prezent aflându-se în licitație un proiect ce prevede modernizarea a patru tronsoane de drum din acest sat.
„Un alt obiectiv de investiții important este DJ 178, drum pe care l-am preluat de la Consiliul Județean Suceava și care urmează a fi modernizat. Anul acesta vom pregăti documentația aferentă obținerii finanțării, astfel încât tronsonul DJ 178 de pe raza comunei noastre să poată fi asfaltat”, a declarat primarul comunei Arbore.
De asemenea, pentru a eficientiza iluminatul public, edilul Dan Tiperciuc implementează un proiect prin care va schimba 850 de lămpi vechi, cu unele noi tip led. De menționat este că rețeaua de iluminat public din comuna Arbore are peste 3000 de lămpi, din care peste 1500 au fost deja înlocuite cu unele performante, prin diferite proiecte.
Și pentru că investițiile dintr-o localitate nu pot fi făcute doar cu fonduri proprii, administrația publică locală a depus pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” patru proiecte importante ce vin în completarea investițiilor realizate până acum. Este vorba despre două proiecte de modernizare a mai multor drumuri, valoarea acestora ridicându-se la peste 17,3 milioane de lei. De asemenea, primarul Dan Tiperciuc a depus pe PNI și un proiect ce prevede construirea a două poduri, în Arbore și Poienița, valoarea acestuia depășind 5,6 milioane de lei. Un alt proiect important depus deja pentru finanțare este cel privind extinderea rețelelor de apă și canalizare, investiție care se ridică la peste 28,3 milioane de lei.
În total, proiectele depuse pe PNI „Anghel Saligny” depășesc 51,2 milioane de lei. Acești bani vor ajunge în localitate dacă toate proiectele depuse vor fi aprobate. În caz contrar, vor fi căutate și alte surse de finanțare, astfel încât necesitățile oamenilor să nu fie în niciun fel ignorate.
„Țelul rămâne același: de a fi un prieten bun al locuitorilor comunei mele. În ceea ce privește partea de investiții, suntem conectați în permanență cu toate oportunitățile de finanțare ce apar. Am încredere că, folosindu-ne de virtutea Răbdării, vom reuși tot ce ne-am propus”, a conchis edilul Dan Tiperciuc.
Lasa un raspuns