La finalul săptămânii trecute, o echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu (GNM) a efectuat un control pe raza comunei Preutești. Controlul a vizat modul de gestionare a deşeurilor municipale, precum şi gestionarea apelor uzate menajere.
În timpul acestui control, s-a constatat că staţia de epurare nu era funcțională, deși a fost dată în funcțiune în 2012. Apele uzate epurate erau evacuate printr-o conductă (care la data controlului era acoperită cu pământ) direct în râul Șomuzul Mare, în jurul conductei fiind constatate scurgeri direct pe sol.
De asemenea, la intrarea în satul Arghira, în zona podului ce traversează râul Șomuzul Mare, a fost identificată o țeavă prin care apele uzate menajere erau deversate direct în cursul de apă. Au fost contactaţi reprezentanţii SGA Suceava, care au efectuat prelevarea probelor de apă.
Totodată, pe teritoriul Comunei Preuteşti, au fost constatate depozite neconforme de deşeuri municipale, precum și deşeuri rezultate din construcţii.
Cu toate că, în timpul unui control anterior efectuat de către comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Suceava au fost impuse măsuri de salubrizare a tuturor zonelor afectate de depozitările necontrolate, la data controlului din 03.04.2020, s-a constatat că zonele respective nu au fost salubrizate, unele amplasamente fiind acoperite şi nivelate cu pământ, iar pe alte amplasamente deşeurile fuseseră incinerate.
În extravilanul localităţii Preuteşti, în zona denumită Podiş, pe un teren de aproximativ 500 mp, au fost descoperite aproximativ 30 t de deșeuri municipale, îngropate sub nivelările proaspete de teren.
Ca urmare a neconformităților constatate, au fost aplicate Primăriei Preutești două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 100.000 lei, pentru deversare de ape uzate în emisar și pentru eliminarea de deșeuri în afara spațiilor autorizate.
Totodată, comisarii GNM au stabilit, în sarcina Primăriei Preutești, mai multe măsuri cu termene de remediere.
Lasa un raspuns