Primarul sucevean Ion Lungu a anunțat că au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Astfel, Primăria municipiului Suceava a primit din partea Consiliului Județean o solicitare pentru a declara ce evenimente urmează a fi organizate în perioada 1 decembrie 2016- 15 ianuarie 2017, în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”.

„Într-o primă fază vom achiziționa 25 de căsuțe de lemn noi, pentru că, cele din anii trecuți  sunt putrede, sunt imposibil de montat, de transportat. Lucrăm în aceste zile să vedem exact cel model vrem să promovăm și sperăm ca până la data de 1 decembrie să putem achiziționa aceste 25 de căsuțe noi”, a declarat Ion Lungu.

Primarul municipiului Suceava a mai adăugat că va fi alocată o sumă de minim 100.000 de lei pentru ornamente stradale noi.

„Ca în fiecare an, vom aloca și de data aceasta o sumă de minim 100.000 de lei pentru ornamente noi. Așa cum se știe, în fiecare an ne-am actualizat lotul de ornamente pentru sărbătorile de iarnă și, de la an la an, ne-am extins și în alte cartiere sau pe alte străzi din municipiul Suceava”, a mai declarat Ion Lungu.

Potrivit edilului sucevean, suma totală se ridică la aproximativ  300.000 de lei, având în vedere că prețul celor 25 de căsuțe este de 158.000 de lei, iar ornamentele stradale vor costa peste 100.000 de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.