Primăria municipiului Suceava va putea elibera autorizații de funcționare către comercianții care nu au avize de la Pompieri.

Este o veste bună pentru cei care au un mic business, o mică afacere și dețin un spațiu comercial, fie în chirie, fie în proprietate.

„Dacă la sfârșitul anului trecut s-au înăsprit legile, și anume legislația privind apărarea împotriva incendiilor, modificarea ei a fost facută, iar din acest motiv se obțineau mai greu avizele de funcționare de la Primăria municipiului Suceava. Marea majoritate nu puteau prezenta acel aviz sau autorizație de securitate la incendiu”, a declarat Lucian Harșovschi, viceprimar al municipiului Suceava.

Acesta a menționat că s-a aprobat legea numărul 33 din 17 martie 2016, o lege care aprobă Ordonanța de Urgență numărul 52/2015 și care aduce completări la legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Această lege propune ca până la 31 decembrie 2016, să se obțină autorizații de funcționare de la primăriile din țară.

„La Primăria municipiului Suceava, chiar dacă nu este avizul sau autorizația de securitate la incediu, se poate obține autorizație de funcționare. Acest lucru se face depunând toate celelalte acte solicitate la dosar, precum cel de la DSP, autorizația de construcție, contracte de închiriere, iar dacă nu este acel aviz sau autorizație, se va da o declarație pe propria răspundere prin care beneficiarul construcției precizează clar că se obligă, până la sfârșitul anului, să vină cu aceste autorizații de la pompieri”, a concluzionat Harșovschi.

În caz contrar, acea autorizație eliberată de către Primăria Suceava va deveni nulă de drept. Prin urmare, se vor face modificări în regulamentul de organzare a autorității de activități comerciale în ședința de Consiliu Local de joi, 31 martie, cu specificația că, pe baza unei declarații pe propria răspundere, dată și semnată la primărie, se poate elibera autorizația de funcționare până la 31 decembrie 2016.

Viceprimarul Sucevei a menționat că, de când a apărut acel incident neplăcut de la clubul Colectiv, foarte multe din documentațiile depuse la primărie au fost întoarse, deoarece s-a „înăsprit” legea celor de la Inspectoratul de Urgență.

„Vestea bună e că se pot elibera autorizații de funcționare în baza unei declarații pe propria răspundere, iar persoanele respective să aibă timp să își pună actele în regulă”, a conchis Harșovschi.

De la începutul anului s-au avizat 800 de autorizații, iar 165 de dosare au fost întoarse din drum, deoarece nu aveau acel aviz de la pompieri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.