Prefectul Județului Suceava, Mirela Adomnicăi  a informat  primarii  din județ că pot obține finanțare de la Guvern, prin Departamentul Centenar, pentru reabilitarea unor monumente istorice, precum și pentru alte acțiuni  dedicate aniversării Centenarului României și a Primului Război Mondial. Astfel, Prefectura Județului Suceava a transmis, prin adrese,  primarilor  din județul Suceava că  trebuie să înainteze  toate propunerile de finanțare  până la data de 28 august 2017, urmând ca Instituția Prefectului să le centralizeze și să le  transmită la nivel central. Finanțarea se va acorda din  bugetul de care va dispune departamentul menționat.

Departamentul Centenar are drept  obiectiv coordonarea, la nivel național, a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) și Primului Război Mondial. Noua structură nu are personalitate juridică, se află în subordinea prim-ministrului, funcționează în cadrul aparatului de lucru al executivului și este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.