Codrin Ilaș, primarul comunei Brodina, a prezentat un bilanț al realizărilor sale în fruntea comunității, la un an de când oamenii l-au ales.

Astfel, una dintre realizările cu care Codrin Ilaș se mândrește este protocolul încheiat cu școala din comună, prin care aproximativ 500 de elevi au fost în excursii la diferite obiective turistice din județul Suceava.

Am încheiat un protocol cu școala prin care, începând cu anul 2017, aproximativ 500 de elevi au fost în excursii gratuite, la Cetatea de Scaun a Sucevei, Salina de la Cacica, la Planetariul din Suceava, dar și la alte obiective turistice ale județului, totul fiind finanțat de către Primăria Broșteni. Școala s-a organizat de partea de logistică, cu microbuzele școlare, și împreună cu educatorii și învățătorii am reușit să ducem toți copiii în aceste excursii. Copii au fost foarte bucuroși, pentru că mulți ei nu au fost în astfel de excursii”, a declarat Codrin Ilaș.

Într-o zonă expusă riscului de inundații primarul din Brodina a reușit să facă apărări de maluri pe o distanță de aproximativ 60 de metri. De asemenea, acesta a avut grijă ca lucrările de la școala din localitate să continue, iar în paralel a făcut demersurile aferente licitației pentru mobilierul acestei școli, care este foarte voluminos și foarte scump, după cum susține acesta.

Anul trecut, în decembrie, am semnat un contract de finanțare pentru modernizarea celor 7 kilometri de drumuri, cu finanțare prin PNDL. Am reușit să terminam o licitație cu drumul, cu asfaltarea, lucrăm la studiul de fezabilitate pentru școală și încercăm să reabilităm Căminul Cultural printr-o finanțare prin CNI. Anul acesta nu am reușit din anumite motive, dar avem promisiuni că anul viitor va intra la finanțare inclusiv căminul pentru reabilitare”, a susținut Codrin Ilaș.

Primarul comunei Brodina consideră că, de când se află în fruntea comunității, s-ar fi putut face mai multe dar, din păcate, există proceduri care nu mai țin de administrația locală.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.