Prezent la inaugurarea traseului Via Transilvanica de la Putna, primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, i-a felicitat pe inițiatorii proiectului pentru seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă. De asemenea, primarul Candrea s-a declarat încântat de faptul că drumul care unește trece și prin comuna pe care o conduce.

„Mă bucur că am putut să fiu la Putna, la inaugurarea Drumului Via Transilvanica. Din totalul traseului din județul Suceava, de 136 de kilometri, 16 kilometri sunt pe raza comunei Dorna Candrenilor. Îl felicit pe Alin Ușeriu pentru tot ce a făcut. Deja turiștii vin, fac popas în zonă, beau afinată, mănâncă și apoi pleacă la drum”, a declarat primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea. 

Edilul a precizat că traseul a fost atent ales și trece pe lângă biserica Basarabov și pe lângă pensiunile din Poiana Negri. De asemenea, drumul Via Transilvanica trece și pe lângă Moara Dracului, în Dorna Candrenilor.

„Trebuie spus că nu a fost deloc ușor să montăm bornele. Sunt foarte grele, au 240 de kilograme și avem locuri în care nu se poate ajunge cu mașina și atunci a trebuit să facem totul manual, cu voluntarii”, a conchis edilul.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.