Vineri, 13 mai, pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni împreună cu lucrători ai SVSU Râșca, Bogdănești și Cornu Luncii au intervenit cu 5 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Râșca.
Au ars anexele gospodărești, construite din lemn, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. S-au degradat tavanul casei de locuit și bunuri din interior.
Primarul comunei Râșca, Ionuț Andreica, a făcut apel la unitate și solidaritate în aceste momente grele pentru familia ce are 3 copii.
„După cum știți, a avut loc un incendiu devastator în gospodăria familiei Luca Irina. Dumnezeu i-a binecuvântat cu trei copii (cel mai mic având vârsta de trei luni). Incendiul a distrus gospodăria în proporție de 100%, astfel că toți membrii familiei au rămas sub cerul liber!
Am rugămintea să ne solidarizăm și să ajutăm fiecare, atât cât putem, pentru a le reconstrui gospodăria. Vă rog să luați legătura cu această familie pentru a nu se simți abandonată de noi, în calitate de consăteni.
Vă mulțumesc”, a transmis primarul.
Cine dorește să se alăture cauzei poate lua legătura cu familia greu încercată:
 +40 755 471 844
Cont euro : RO95BTRLEURCRT0CK0616201
cont ron :RO51BTRLRONCRT0CK0616201 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.