În Dorna Candrenilor, o comună aflată în plină ascensiune din punct de vedere al dezvoltării,  a fost inaugurată o clădire multifuncțională.

Primarul comunei Dănuț Candrea a arătat, încă o dată, că și din buget propriu, bine drămuit, se pot face investiții de anvergură. Astfel că joi, 23 mai, în prezența locuitorilor comunei, a avut loc recepția finală și sfințirea acestei frumoase clădiri multifuncționale.

Pentru a ușura viața locuitorilor din localitate, autoritățile din comună, în frunte cu primarul Dănuț Candrea, au decis să construiască  un spațiu care să găzduiască o farmacie, un club al pensionarilor, Poșta, un salon de coafor și frizerie, un salon de manichiură-pedichiură, un salon de masaj, dar și o sală de fitness.

Trebuie precizat că, întreaga investiție se ridică la suma de 950.000 de lei, inclusiv TVA, bani asigurați de la bugetul local.

 „Această investiție era necesară pentru comuna noastră și sunt bucuros că am reușit să o inaugurăm. Oamenii vor putea să își petreacă timpul liber și în alte moduri, față de până acum. Pensionarii vor putea participa la diferite activități ce se vor ține în cadrul Clubului Pensionarilor, iar doamnele și domnișoarele vor putea să meargă la Salon, mai aproape de casă. De asemenea, cum orice comunitate are nevoie și de medicamente, prezența unei farmacii în zonă este foarte benefică”, a declarat primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.

Acesta a mai adăugat că se bucură de faptul că poate contribui la dezvoltarea comunei, dar și la bunăstarea și confortul locuitorilor. Comuna Dorna Candrenilor este una dintre comunele de frunte ale județului Suceava, în ceea ce privește dezvoltarea, dar și investițiile.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.