Duminică, 1 octombrie 2023, de Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” a fost cinstit Hramul Schitului „12 Apostoli” de pe raza comunei Dorna Candrenilor, eveniment la care au luat parte și reprezentanții administrației publice locale, în frunte cu primarul Dănuț Candrea, cel care a sprijinit constant Biserica, dar și părintele Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.

Doar de curând, edilul de la Dorna Candrenilor, alături de consilierii locali, au sprijinit Schitul „12 Apostoli” cu suma de 400.000 de lei, fonduri alocate pentru înlocuirea acoperișului, dar și pentru lucrări de reparații la gard, la poarta de intrare, precum și la trotuarele care împrejmuiesc mănăstirea.

Cunoscut încă de dinainte să devină primar ca o persoană îndreptată spre nevoile Bisericii, Dănuț Candrea a sprijinit constant Biserica și, doar în perioada 2013 – 2015, pe când nu era la Primăriei, a donat sume consistente de bani pentru lucrările de restaurare a Bisericii „Sfântul Dumitru Basarabov” din Poiana Negrii, iar ulterior, a contribuit semnificativ, atât de la bugetul local al comunei, cât și cu bani proprii, la modernizarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Dorna Candrenilor, investiție ce a presupus și construirea unui prăznicar, a unei clopotnițe, dar și a unei case mortuare. 

Un praznicar nou a fost construit și la Biserica din Dealu Floreni, tot prin grija primarului Dănuț Candrea, iar Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Botoș a beneficiat și ea de sprijinul acestuia.

„Nu facem nimic fără Dumnezeu! Bisericile de pe raza comunei noastre reprezintă mândria noastră și legătura cu Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu mi-a dat darul de a ajuta, eu trebuie să îndeplinesc voia Lui. În Ceruri nu este Bancă, de aceea dăm aici, pe pământ”, a spus primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.

Pentru activitatea sa în comunitate, dar și pentru sprijinul constant și consistent oferit Bisericii, primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, a fost distins de IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cu Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Ordinul i-a fost înmânat edilului de către părintele Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.

„Îi mulțumesc înaltpreasfințitului părinte Calinic pentru această distincție onorantă! Consider că, prin ceea ce facem pentru Biserică, nu facem nimic altceva decât să continuăm să clădim și să susținem unul din stâlpii de bază ai poporului nostru”, a spus primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea.

Este cunoscut faptul că încă de dinainte de a deveni primar, Dănuț Candrea este apreciat de comunitate pentru acțiunile sale filantropice, fapte ce se regăsesc și astăzi în viața sa de zi cu zi. Și în calitate de primar, atunci când a venit vorba de Biserică, acesta a reușit să convingă și alte persoane să sprijine unitățile de cult, să participe la acțiunile de curățenie din cimitire, rezultatul în echipă fiind vizibil.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.