Primarul comunei Bilca, Zaharie Rusu, va candida pentru încă un mandat în fruntea localității, iar în acest sens realizările sale îi sunt cea mai bună recomandare.
Primar cu experiență, Zaharie Rusu va candida pentru al V-lea mandat, iar după ani întregi de administrație, experiența sa vine ca un mare avantaj.
„Cred că voi candida”, a spus primarul Zaharie Rusu, care a adăugat că „singura calitate care contează în această cursă este cea de a realiza lucruri pentru oamenii comunei tale”.
Edilul Rusu a precizat că a făcut pentru comuna Bilca proiecte importante pe care le-a implementat cu succes, sau care sunt în curs de implementare, toate după bugetul localității și după vremurile actuale.
„Am realizări de care oamenii au avut nevoie și pe care am putut să le fac. Am făcut cât a permis și politicul, nu că nu aș fi vrut să fac mai mult, și cât a permis bugetul pentru că nicio localitate nu are un buget la fel cu al alteia, nici aceleași posibilități”, a declarat primarul comunei Bilca, Zaharie Rusu.
Pentru un nou mandat în fruntea comunei, primarul Rusu a precizat că are pregătite o serie de proiecte, între care modernizări de drumuri, construcția unui Cămin Cultural, care în cursul zilei de luni, 17 februarie 2020, a fost în atenția Companiei Naționale de Investiții, precum și un amplu proiect pentru modernizarea drumurilor afectate de inundații.
„Facem proiecte și mergem tot înainte”, a subliniat primarul Rusu.
Trebuie precizat că Zaharie Rusu este primarul comunei Bilca din anul 2004 și va candida pentru un nou mandat din partea PNL.
Lasa un raspuns