Primarul comunei Marginea, Gheorghe Lazar, a vizitat o parte din șantierele din localitate, precizând că stadiul lucrărilor este unul mulțumitor.
În ceea ce privește proiectul privind înființarea rețelei de gaz metan, edilul a spus că deja s-au montat aproximativ 8 kilometri din rețeaua principală, iar în ceea ce privește proiectul de anvelopare și modernizare a corpului A al Liceului Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, în prezent se montează tavanele și se tencuiesc pereții interiori.
„Lucrările de construire a Centrului de Colectare prin Aport Voluntar a deșeurilor de toate tipurile au fost finalizate, iar vineri, 27 septembrie, avem programată recepția lucrării. De asemenea, s-au turnat platformele betonate la spațiul de joacă pe care îl amenajăm pe strada Fagului, în zona Petriuc”, a spus primarul comunei Marginea, Gheorghe Lazar.
Edilul a vizitat și șantierul proiectului de înființare a rețelelor de apă și canalizare, precizând că aici lucrările merg mai greu, însă constructorul s-a angajat că strada Runcului va fi finalizată în această săptămână, urmând ca mai apoi drumul să fie reprofilat. De altfel, Gheorghe Lazar a precizat că vor fi amenajate și alte șantiere, în mai multe locuri din comună.
Mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat în perioada de execuție a lucrărilor”, a conchis primarul de la Marginea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.