Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a verificat încă trei unități școlare din oraș la care se efectuează lucrări pentru pregătirea noului an școlar. Edilul a precizat că, după ce săptămâna trecută a verificat lucrările de la patru școli, acum a venit rândul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, Școlii Gimnaziale nr. 8 din cartierul George Enescu și a Colegiului Tehnic „Petru Mușat”.

„Am soluționat problemele ridicate și sunt convins că aceste școli vor fi pregătite corespunzător pentru începerea noului an școlar”, a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Săptămâna trecută, Ion Lungu a fost la Colegiul Național „Petru Rareș”, la Școala Gimnazială nr. 9 din Obcini, la Școala Gimnazială nr. 6 din Burdujeni Sat și la Școala Gimnazială nr. 3 de pe Mărășești. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.