Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a fost marți, 20 iunie, la București, unde s-a întâlnit cu mai mulți miniștri și cu directorul Companiei Naționale de Investiții. Edilul a discutat despre problemele municipalității sucevene, iar pentru unele a găsit deja rezolvare.
„Am avut întilniri la București cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cu ministrul Culturii, Raluca Turcan, cu doamna director general al CNI, Manuela Pătrășcoiu, dar si cu reprezentanți ai Misterului de Finanțe și ai Ministerului Dezvoltării, cu care am discutat despre problemele importante ale municipalitații.
O parte dintre probleme și-au găsit rezolvarea în timpul discuțiilor avute, iar pentru altele pregătim documentații de depunere de proiecte”, a spus primarul Ion Lungu.
Lasa un raspuns