Costul încălzirii locuințelor racordate la sistemul centralizat în acest sezon este cuprins între 140 de lei și 406 lei pe lună. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, în conferința săptămânală de presă de miercuri, 19 octombrie. Edilul a precizat că încălzirea unui apartament cu o cameră va costa, în medie, 140 de lei lunar, a unui apartament cu două camere – 250 de lei pe lună, a unuia cu 3 camere – 320 de lei pe lună, iar a unuia cu 4 camere – 406 lei pe lună.

Pe de altă parte, primarul Ion Lungu a declarat că la Suceava este cel mai mic preț al gigacaloriei din țară și a dat ca exemplu municipiile București și Iași, unde primarii susțin ca în orașele lor este prețul cel mai mic.

„Îi spun lui Nicușor Dan că la Suceava este cel mai mic preț din țară la populație de 240 de lei. În condițiile în care în București gigacaloria este 350 de lei și în Iași 253 de lei, prețul de 240 de lei de la Suceava este în mod evident cel mai mic”, a spus edilul Ion Lungu, care a adăugat că: „În Suceava, din cele 39.000 de apartamente, 15.441 sunt racordate la sistemul centralizat, adică 40%”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Știm că reclamele sunt obositoare...

Am detectat faptul că folosești o extensie de blocare a reclamelor (AdBlocker). Pentru a putea vizualiza conținutul SuceavaLive și pentru a ne susține munca, te rugăm să dezactivezi extensia și să „Reîncarci pagina”.