Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că în cursul zilei de vineri, 4 februarie, a avut loc prima întâlnire pentru înființarea Organizației de Managemet al Destinației Suceava-Orașul Cetății de Scaun.

La ședință au participat reprezentanți ai Consiliului Judetean, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăutilor, Universității Suceava, operatorilor care lucrează în domeniul  turismului, precum și reprezentanți ai centrelor comerciale din municipiu.

„Am prezentat intenția si strategia municipalitații pentru realizarea acestei Organizații, demersurile pe care le-am facut pentru titulatură, oportunitatea inființării acestei structuri modalitatea de finanțare”, a spus Ion Lungu. El a adăugat că în cadrul întâlnirii a prezentat și investițiile pe care municipalitatea le vom face pentru dezvoltarea infrastructurii turism, în special în turismul de agrement, respectiv zona Agrement Parc Șipote, parcul de aventură din Pădurea Parc Zamca, aquapark-ul pe o suprafață de trei hectare în interioul Complexului Sportiv, montarea fântânii arteziene cântătoare la Zona de Agrement Tătărași și roata panoramică în zona Cetății de Scaun. Componentii Organizației vor plăti o cotizație pertinentă anual, iar ponderea finanțării pentru aparatul functionarea acestei organizații va fi finanțată din taxa pe turism pe care o vom introduce la nivelul municipiului Suceava”, a mai precizat Lungu. El a adăugat că modelul de statut și modalitatea de finanțare a acestei organizații este aceeași ca la Oradea sau la Cluj Napoca unde functioneaza de facto aceste organizatii.

„Am stabilit ca termen de  aderare a participantilor până la data de 28 februarie 2022. După constituirea Organizatiei de Management a Destinatiei la nivelul municipiului Suceava vom adera la Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT). Am convingerea ca putem avea in municipiul Suceava o activitate in domeniul turismului in avantajul agenților economici din acest domeniu si al municipalității”, a încheiat Ion Lungu. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.