Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, se află într-o vizită în orașul Betleem, unde poartă mai multe discuții cu reprezentanții administrației publice locale. Trebuie precizat că cele două orașe sunt înfrățite.

„Am avut în aceste zile discuții la Primăria din Betleem, oraș înfrățit cu Municipiul Suceava, privind participarea noastră cu proiecte culturale cu ocazia Capitalei Culturale Arabe 2020 care va fi găzduită de orașul Betleem anul viitor. Practic vom contribui la conturarea acestui eveniment prin intermediul Teatrului Matei Vișniec, Minifilarmonicii Primăriei Municipiului Suceava, Coralei Ciprian Porumbescu etc”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Edilul Sucevei a precizat că intenționează să facă mai multe parteneriate în domeniile cultural, sportiv și afaceri. De asemenea, Ion Lungu a anunțat că o delegație de oameni de afaceri palestinieni vor veni la Suceava în viitorul apropiat.

„Totodată, s-a discutat și despre posibilitatea înfrățirii Liceului de Artă din Suceava cu unitatea similară, pe linie de cultură, din orașul Betleem. Cu ocazia acestei întâlniri, am stabilit că vom avea relații concrete în domeniul sportiv și în domeniul afacerilor, urmând ca o delegație de oameni de afaceri din Palestina să ne viziteze orașul și Zona metropolitană”, a conchis primarul Ion Lungu.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.