Vineri, 10 februarie, la statuia voievodului Petru Mușat, situată lângă Palatul Administrativ din Suceava, au debutat manifestările dedicate împlinirii a 635 de ani de la prima atestare documentară a Cetății de Scaun și a Sucevei.

La eveniment au luat parte primarul Ion Lungu, subsecretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Doina Iacoban, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, prefectul Alexandru Moldovan, vicepreședinții Consiliului Județean Niculai Barbă și Vasile Tofan, secretarul general al Sucevei, Ioan Ciutac, viceprimarul Lucian Harșovschi, primari din județ și deputatul Andi Grosaru, din partea Asociației Italienilor din România RO.AS.IT.

Manifestările au debutat cu un serviciu religios oficiat de un sobor de preoți, iar ulterior, cei invitați au vorbit despre importanța acestei zile.

„Aniversăm astăzi 635 de ani de atestare documentară a orașului nostru. Acum 635 de ani se pomenește pentru prima dată de orașul Suceava, de Cetate de Scaun. Sigur, aici sunt niște discuții ale istoricilor, că în cetate s-a semnat un document în care se pomenește de orașul Suceava. Dacă în alți ani evenimentul avea loc la Cetatea de Scaun am decis în acest an să-l cinstim așa cum se cuvine pe Petru I Mușat pentru că, având în vedere celebritatea Cetății de Scaun, el rămânea în umbră și nu este corect din punct de vedere istoric pentru că el este cel care a adus capitala de la Siret la Suceava. Avem o istorie de invidiat pentru alții. Orașul Cetății de Scaun, faptul că Ștefan cel Mare și Sfânt a fost declarat cel mai mare român din toate timpurile, ne mândrim cu acest lucru. Noi, generațiile de astăzi, sigur că avem această obligație să facem tot posibilul să aducem gloria de odinioară a orașului. Nu este simplu. Eu zic că în colaborare cu autoritățile locale celelalte, în primul rând cu Consiliul Județean, o colaborare foarte bună cu domnul președinte Gheorghe Flutur, cu Universitatea, cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, încercăm acest lucru și, zic eu, parțial am reușit. Suceava a fost declarată destinație europeană de excelență, cu proiectul CJ Suceava privind Cetatea de Scaun, iar anul trecut  Suceava a fost inclusă, onorant, între cele 100 de orașe europene care vor implementa proiecte pentru a deveni oraș inteligent și neutru climatic. Avem încă mult de lucru, dar eu sunt convins că vom reuși să aducem gloria de altă dată a Sucevei. Sunt vremuri grele, dar lăsând orgoliile deoparte, toate forțele politice pot da dovadă de maturitate, de colaborare”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

4 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : acum am schema completa _ bunicul fosalau in sfantul ilie _ mama la primarie administrarea domeniului public _ si ” in continuare _ nu in reluare „licitare fara licitatie cu atribuire gratuita la fiul ei = Cartier mandache _ fatal ofiter de securitate pe informatii LA centrul military suceava _ s- or intalnit cu capo del tuti capao (de LA intrarea _ rablele copoilor corupti si maghernitele acestora construite LA ipotesti = zero_din botosani __ ) de la spania _ tragic de carne vie _ transplant de organs _ avocatelul in drept penal _ emlema baroului suceava de neavocati _ …: multa suferinta _ ai grija cand vrei sa faci poze nu – I spine liberei initiative economice sa- so puie corpul intr- o anumita pozitie _ mai mult decat ” numai puterea judecatoareasca plate sa dispuie ” _ ” tortura in orice forma este interzisa „:

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : corectie informative _ LA urbanism _ trebuie de vazut pe istoricul functiunilor so de partamentelor din primaria suceava _ de dupa revolutia de eliberare din 1989: de aceea nu apare _ explicit electronic LA care department in afara de functia de consilier PSD si unchiul care o time pe SRA lu mama lui deputat psd_ v. dragnea_ nastase_ ponta _ cumplit _ ma apuca fiorii :

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : si acum prima concluzie la vedere _ benzinarie psd_ dubai si alaturi place in mijlocul drumului devenit send giratoriu ” iulius mall ” : dar legatura tot nu se vede _pentru ca trebuie de cercetat -dar pe tweetter apare repede la vedere_ in fact este deja exprimata _ deep blue _” ofiter de securitate de information militate” & nume de cod parca” petru „&” societatile comerciale interior – exterior si patrimoniul lot financial – bancar si material „: 10h13’am 11 februarie 2023 !*: asa sa ne ajute dumnezeu !*:v. si administrarea patrimoniului ” cooperativelor mestesugaresti _ romania /judetul suceava _ moda bucovina ” cu relatiunea actuala din interior si exterior :

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.