Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a anunțat că, de curând, au început lucrările la cel mai mare proiect pe fonduri europene din oraș. Este vorba despre cel privind dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din Câmpulung Moldovenesc, investiție care se ridică la 30 de milioane de euro.
Potrivit edilului, prin acest proiect se vor realiza lucrări de extindere a rețelei de distribuție a apei cu o lungime de 25.173 ml, extindere a rețelei de canalizare cu o lungime totală de 38.990 ml, construire a a 14 stații de pompare a apei uzate cu o lungime totală a conductei de refulare de 5.507 ml, de reabilitare și modernizare a stației de epurare din Capu Satului, de reabilitare front de captare a apei pe str. Aeroportului, de reabilitare a rezervoarelor de înmagazinare a apei – Măgura, de reabilitare a rezervoarelor de înmagazinare a apei – Runc și de construire a a trei stații noi de pompare a apei potabile pe rețeaua de distribuție.
„Străzile care nu au fost prinse în acest proiect vor fi realizate cu fonduri prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny». Rețelele de apă prin acest program vor avea 10.304 ml, în valoare de 2 milioane de euro, iar rețelele de canalizare vor avea o lungime de 14.756 ml în valoare de 4,065 de milioane euro.După finalizarea acestor investiții municipiul Câmpulung Moldovenesc va avea rețele de apă și canalizare în procent de aprox. 95 %”, a spus primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.
Lasa un raspuns