La finele săptămânii trecute, falimentara Termica a trimis un comunicat de presă prin care anunța că începând de marți, 23 august, sucevenii vor rămâne fără apă caldă din cauza unor datorii la energie electrică ale firmei Thermonet.

În acest sens, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că în ultima săptămână au fost plătiți la Thermonet cinci miliarde de lei vechi, bani ce ar fi trebuit să ajungă în conturile falimentarei societăți de transport și distribuție.

„Este un război surd între Thermonet și Termica. Eu sper să nu se ajungă acolo. Trebuie clarificate și finalizate aceste situații de patrimoniu pentru a putea fi preluate de Thermonet stațiile de pompe, astfel încât să nu mai avem de-a face cu Termica. Primăria finanțează doar Thermonet, iar din păcate nu sunt fonduri și pentru Termica. Noi dăm bani la Thermonet, iar aceștia trebuie să dea la Termica.”

termica

Totodată, edilul Sucevei a precizat că nu ascunde că la nivel de transport și distribuție a agentului termic sunt probleme, însă nici nu ar fi corect ca jumătate din bugetul Sucevei să ajungă la termoficare.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.