Primarul comunei Poiana Stampei, ing. Viluț Mezdrea, anunță că cea mai mare investiție, ca și valoare, în infrastructura rutieră din localitate a fost demarată de curând. Este vorba despre modernizarea Drumului Comunal 85 E, proiect finanțat cu fonduri guvernamentale, prin Compania Națională de Investiții.

Investiția se ridică la aproximativ 6 milioane de euro și reprezintă cea mai mare sumă pe care Primăria a atras-o pe un singur proiect, până acum. Ing. Viluț Mezdrea a subliniat că modernizarea acestui drum nu are ecouri doar în interiorul comunității, ci deschide noi orizonturi economice și turistice. Fie că vorbim de resursele naturale (lemn sau piatră, prin cele trei cariere), fie de obiectivele turistice Rezervația Științifică „Tinovul Mare” și Monumentul Eroilor din Vârful Gruiul Mare, precum și de Parcul Național Călimani, această investiție aduce doar beneficii.

„Acest drum, destul de complex, va avea o lungime de 11 kilometri, din care 9 vor fi realizați cu bani de la CNI, iar restul de 2, cu bani din bugetul local al comunei Poiana Stampei. Primăria contribuie cu 1 milion de euro, iar proiectul prevede asfaltarea distanței menționate, precum și construirea de poduri și podețe. Totodată, vor fi amenajate și trecerile la nivel cu calea ferată, zidurile de sprijin și intrările pe drumurile laterale. Știu că perioada de așteptare a fost mare dar, cu încredere, răbdare și înțelegere toate își găsesc rezolvare”, a spus primarul comunei Poiana Stampei, ing. Viluț Mezdrea.

Trebuie spus că lucrările sunt realizate de asocierea dintre firmele Îndemînarea Prodcom SRL, Dimex 2000 SRL, Amicii Building SRL și DP Proiect SRL, iar acest fapt reprezintă o nouă garanție că lucrările vor fi de înaltă calitate. „Îndemînarea” se bucură de o vastă experiență pe piața construcțiilor din România, iar „Amicii Building” este o firmă ce a câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, fiind extrem de apreciată, inclusiv pe piața din județul Suceava, unde are o imagine deosebită.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.