Operatorii de turism au pregătit pentru vara acestui an curse charter de vacanță cu zbor din SUCEAVA. Primul zbor de pe aeroportul din SUCEAVA spre Egipt a fost operat duminică. Cursa operată de Air Bucharest va fi în fiecare duminică, până pe 31 octombrie.

Startul primei curse charter de anul acesta cu plecare din Suceava spre Egipt (Hurghada) a avut un grad de ocupare de 100%. 

Operatorii aerieni și-au anunțat intenția de a organiza în această vară curse charter sau de linie din Suceava către Turcia (Antalya), Grecia (Rhodos) și Egipt (Hurghada).

Turiștilor li se recomandă ca în această perioadă să urmărească cu atenție toate informările oficiale transmise atât de autoritățile române, cât și de cele din țara de destinație. De asemenea, pasagerilor care vor opta să călătorească înspre destinații de vacanță le este recomandat să țină cont și de indicațiile și informările reprezentanților operatorilor de turism de la care au achiziționat pachetul turistic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.