Construit cu migală de-alungul anilor, complicatul sistem de influență al diriguitorilor politicii și administrației naționale se află în pragul colapsului. Deși unul din corupții proaspăt devoalați dă vina pe instituția care l-a adus în fața opiniei publice, construind prin declarațiile sale scheletul viitoarei lui apărări într-un posibil proces, adevărul este că nu există politician important să nu aibă câteva schelete în șifonier. Succesele DNA, oricât de strălucitoare ar fi ele, se datorează în principal, tentativei USL de a demonta opoziția în fragmente nepericuloase. Atacurile împotriva adversarilor politici, unele prin metode primitive, au deschis porțile unei lumi complicate unde rareori un lucru este ceea ce pare. Ajunși intepestiv pe scaunele din fața procurorilor, oameni care până cu o zi înainte se socoteau de neatins, au simțit necesar să răspundă întrebărilor cu o întrebare – de ce pe mine și nu pe x care a făcut și a dres? – și astfel au apărut dosare de corupție noi și aproape toate în direcția inversă celei scontate.
Problema corupției, mai ales când aceasta se întântinde pe o perioadă mai mare de timp, este aceea că nu prea poți să inventezi nimic, că există o cantitate finită de bani și putere care poate fi obținută. Orice manevră, oricât de innedită și irelevantă ar fi pentru omul din stradă, este perfect vizibilă pentru alți indivizi care vizează aceeași țintă, ca să nu mai vorbesc de posibilitatea de a descoperi că au fost deja alții acolo și au făcut curățenie. Astfel apare filigranul dominoului și nu e nevoie ca să cadă numai o piesă alăturată ție ca să cazi la rândul tău, pentru că, de cele mai multe ori, e îndeajuns să cadă o piesă insignifiantă ca părți întregi din desenul complicat să se prăbușească.
Cea mai uzitată metodă de a distruge concurența este aceea a inventării unui cal troian, nodernizată ce e drept. Astfel se crează din dovezi circumstanțiale și declarații trucate, un personaj dubios și teoretic corupt care ajunge să dea declarații la DNA. După ce se împotrivește îndeajuns ca să devină credibil, chiar cu riscul a câtorva luni de detenție, începe să facă declarații, care aduc alți câțiva oameni în atenția procurorilor și abia când masa critică este atinsă, toți încep să facă declarații care se coroborează între ele despre cu totul altceva decât vânau organele de anchetă. Toate marile anchete ale Justiției nu depășesc astfel efectul unui paracetamol asupra virusului Ebola, deoarece ele vizează efectele bolii și niciodată cauzele ei. De fiecare dată când un dosar se apropie prea tare de o cauză, cineva are grijă ca un adevărat tsunami de dosare și cauze noi să se reverse pe capul procurorilor, derutându-i îndeajuns de mult încât dosarul cu pricina să fie orientat către instanțe judecătorești prietene, dacă nu complice
Lasa un raspuns