Gabriel Țabrea, candidatul PMP la Primăria comunei Ipotești, consideră că o comunitate unită, în care există transparență în administrarea banilor publici și în activitatea autorității locale, poate vorbi de dezvoltare! Astfel, Gabriel Țabrea este pregătit să demonstreze, alături de echipa sa, că aceste lucruri sunt mai mult decât simple vorbe.

Candidatul PMP pentru Primăria Ipotești propune proiecte concrete pentru dezvoltarea comunității, principalele domenii vizând educația, sănătatea și infrastructura rutieră.  Acesta are în vedere și promovarea formării profesionale a adulților, orientată pe meserii, dar și promovarea mediului de afaceri prin atragerea de fonduri în comună. De asemenea, Gabriel Țabrea  propune și construirea unui centru de afaceri în parteneriat public-privat, dar și transparentizarea banilor publici prin publicarea bugetului de venituri și cheltuieli aprobat și prin publicarea execuției bugetare pe capitole principale (salariale, materiale, investiții, subvenții guvernamentale).

Ambițios, dornic de reușită și credincios, cu studii teologice, Gabriel Țabrea susține că cel mai important în viață e să faci ceea ce spune Dumnezeu. Nu se consideră un om perfect, spune că singurul om perfect a fost Iisus Hristos, dar, cu toate acestea, crede că dorința de a schimba lucrurile în bine îl va ajuta să reușească.

„Sunt sigur că echipa mea, formată din oameni care sunt născuți și crescuți aici, va suplini faptul că nu sunt născut pe meleaguri ipoteștene, pe care le iubesc atât de mult. Dragostea de glie poate fi demonstrată prin fapte, prin lucrurile pe care le faci pentru comunitatea ta. Și cum ar putea o comună să de dezvolte mai ușor decât cu un primar care este imparțial și care nu are nicio legătură în această comună cu nimeni? Acel primar întotdeauna va da cu măsură egală tuturor”, spune Gabriel Țabrea.

Cea mai mare realizare a sa, spune candidatul pentru Primăria Ipotești, este familia, formată din soția și cele două fiice, iar cea mai mare dezamăgire este sistemul juridic, care nu cântărește cu sinceritate unele lucruri.

„Acesta este motivul principal pentru care am intrat în politică: să încerc să schimb ceva. Nu mai vreau să văd corupție. Asta este dorința mea cea mai mare”,  a declarat Gabriel Țabrea.

Cât despre secretul succesului în viață, Gabriel Țabrea susține că cea mai importantă este voința.

 „În viață trebuie să îți dorești să reușești și să fii perseverent. Perseverența bate calitățile, pentru că anumite calități pot fi dobândite prin oamenii de lângă tine. Vrem să facem istorie în Ipotești, vrem ca peste 5-10 generații să se vorbească de noi ca cei care au făcut lucruri foarte frumoase aici”, mai spune Gabriel Țabrea.

Candidatul PMP a ținut și să le transmită un mesaj locuitorilor din comuna Ipotești, îndemnându-i pe aceștia să aibă încredere în capacitățile sale de reușită.

„Oamenii din Ipotești să aibă încredere în copiii lor care au venit alături de mine, să aibă încredere că vom face tot ce trebuie pentru a reuși să aducem comuna la nivelul la care ni-l dorim, mult mai sus decât este acum”, a conchis Gabriel Țabrea.

Cei care doresc să afle mai multe despre proiectele candidatului PMP la Primăria comunei Ipotești o pot face urmărindu-i postările de pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/gabrielilietabrea/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.