Potrivit ordinului nr. 121 din 14 mai 2018, emis de prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, începând de luni, 14 mai 2018, examinarea la proba practică de traseu a candidaților care solicită obținerea permisului de conducere se desfășoară pe raza județului Suceava, în municipiile Suceava, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.
Candidații pot opta pentru susținerea probei practice de traseu pentru oricare din cele 4 puncte, precizează ordinul respectiv.
Decizia a fost luată, de comun acord, la întâlnirea dintre prefectul Mirela Adomnicăi și reprezentanții unor școli de șoferi din județul Suceava, desfășurată vineri, 11 mai 2018.
La întrevedere au participat șeful Serviciului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, comisar șef Radu Obreja, reprezentanți ai Poliției Rutiere, Inspectoratului pentru Control și Transport Rutier ICTR- și Agenției Teritoriale a Autorității Rutiere Române.
Prin ordinul menționat, s-a revenit asupra ordinului 456 din 6 noiembrie 2017, care stabilea că, începând cu 1 ianuarie 2018, examinarea la proba practică de traseu a candidaţilor care solicită obţinerea permisului de conducere se desfășoară numai în municipiul reşedinţa de judeţ.
Prefectul Mirela Adomnicăi a menționat că acest ordin și-a produs efectele de la 1 februarie 2018, iar în perioada celor 3 luni – februarie, martie și aprilie- au fost examinate un număr de 4683 de persoane, în plus cu 1094 persoane față de ultimele 3 luni ale anului 2017.
În cadrul discuțiilor de vinerea trecută, reprezentantul Poliției Rutiere a precizat că, în perioada celor trei luni, în trafic nu au fost probleme deosebite pe parcursul examinării practice, iar școlile de șoferi au invocat aspecte ce țin de costurile economice suplimentare și de condițiile improprii ale locurilor de plecare, pentru susținerea probei practice.
“S-a confirmat faptul că nu a fost afectat traficul rutier în municipiul reședință de județ prin această nouă modalitate de examinare, că a crescut numărul candidaților examinați, dar am ținut cont și de argumentele școlilor de șoferi. Astfel că s-a decis, în consens, consultând și conducerea Direcției Generale Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, să reluăm examinarea în 4 puncte, nu în 5, cum a fost inițial, cu reducerea treptată a numărului de zile alocate acestor puncte, până la sfârșitul anului. Reprezentanții școlilor de șoferi și-au asumat creșterea decalajului programărilor pentru susținerea probei practice”, a declarat prefectul Mirela Elena Adomnicăi.
În evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și ale Autorității Rutiere Române-Agenția Suceava figurează 91 școli de șoferi, cu tot cu PAF-uri.
Lasa un raspuns