Probabil că ați auzit tot mai des menționându-se despre adevărate miracole ale medicinei, acele microorganisme denumite probiotice, care ajută la prevenirea și tratarea nenumăratelor afecțiuni.

Ce sunt de fapt aceste probiotice, când trebuie să le administrăm și care sunt modurile în care ne pot ajuta? În rândurile următoare vom încerca să vă oferim răspunsuri la aceste întrebări.

Ce sunt probioticele?

Pe scurt, probioticele sunt bacterii. În nici un caz nu trebuie făcută însă asocierea clasică, în care termenul „bacterii” ne duce cu gândul doar la prevenirea contactului cu acestea. Probioticele sunt bacterii vii, care pot fi regăsite în mâncăruri, băuturi, dar și suplimente nutritive, iar rolul lor este unul benefic.

Conform definiției enunțate de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite), probioticele reprezintă „microorganisme vii care, atunci când sunt administrate în cantități corespunzătoare, conferă beneficii sănătății corpului gazdă”.

Cu toată reticența cu privire la bacterii, trebuie să fim conștienți de faptul că acestea se regăsesc în sistemul digestiv al fiecăruia dintre noi. Sunt, într-adevăr, împărțite în două tabere: bacterii benefice (probiotice și altele) dar și bacterii dăunătoare (a căror multiplicare excesivă poate duce la probleme de sănătate). La nivelul tractului digestiv, trebuie să existe întotdeauna un echilibru, iar menținerea acestuia poate fi realizată prin consumul de probiotice, fie din surse naturale, fie sub formă de suplimente.

Când trebuie administrate probioticele și cum ne ajută?

Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să mai conștientizăm un aspect: funcționarea optimă a sistemului digestiv este un factor determinant pentru păstrarea stării de sănătate. Acesta este doar unul din rolurile îndeplinite de probiotice: de a menține echilibrul microflorei de la nivelul tractului digestiv, implicit a sănătății acestuia și a stării generale de bine.

Microorganismele cunoscute sub denumirea de probiotice mai îndeplinesc însă un rol foarte important: cel de fortificare și consolidare a sistemului imunitar. Odată ce există un echilibru între bacteriile benefice și cele dăunătoare, acțiunea celor din urmă este inhibată, iar capacitatea de autoapărare a organismului împotriva diverselor afecțiuni primește un stimulent important.

Revenind la întrebarea „Când trebuie administrate probioticele?”, răspunsurile sunt multiple. Studii și cercetări realizate de experți arată faptul că un consum regulat de probiotice poate preveni sau chiar ameliora simptomele unor afecțiuni frecvent întâlnite la copii. Este vorba despre diaree, constipație, dermatită atopică, dar și diverse alte afecțiuni digestive.

Se pare că cercetările realizate la universități de prestigiu din Statele Unite ale Americii arată că probioticele pot preveni obezitatea sau pot constitui un ajutor chiar pentru copiii care suferă de autism. Studiile au arătat că proporțiile bacteriilor de la nivelul tractului digestiv diferă la persoanele obeze sau la cele care suferă de autism, comparativ cu cele ale persoanelor sănătoase. Deși nu există încă dovezi care să confirme pe deplin această acțiune, numărul celor care consumă probiotice pentru a preveni obezitatea este în continuă creștere, la fel ca și cel al părinților cu copii ce suferă de autism, care le administrează acestora probiotice prin alimentație ori sub forma suplimentelor.

Dincolo de toate aceste situații în care probioticele își dovedesc acțiunea benefică, se mai remarcă și un alt ajutor oferit de acestea: este foarte indicat consumul de probiotice pentru persoanele care au urmat tratamente cu antibiotice. Flora intestinală suferă dezechilibre serioase în astfel de momente, iar probioticele contribuie la refacerea acesteia.

Tratamentele cu probiotice sunt astfel recomandate oricând, indiferent de grupa de vârstă. Fie pentru refacerea florei intestinale și tratarea unor afecțiuni, fie pentru a stimula fortificarea sistemului imunitar, probioticele își dovedesc de fiecare dată acțiunea benefică. Pentru mai multe informații despre aceste bacterii benefice, puteți accesa oricând pagina www.bio-kult.ro – este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuți producători și distribuitori de probiotice sub formă de suplimente din România.

bio-kult_5

Comentarii Facebook