În ședința ordinară a Consiliului Județean Suceava, s-a dezbătut modul în care sunt aruncate deșeurile din plastic pe ablia minoră a râurilor. Consilierul județean PSD Dan Ioan Cușnir a arătat că o bună parte din PET-urile care au ajuns la barajul Bicaz sunt provenite de pe raza județului Suceava, deoarece râul Bistrița traversează o parte însemnată din județ.

Gropile de gunoi de la Mestecănișul și Moara, mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta, se vor finaliza. Întrebare este ce facem până se finalizează aceste gropi de gunoi. Faptul că este o întârziere în preluarea gropilor și desemnarea operatorilor a ajuns să fie folosit ca o scuză în faptul că nu suntem în stare să colectăm selectiv gunoaiele și să avem o abordare măcar decentă în ceea privește colectarea deșeurilor. Lacul Bicaz este alimentat de râul Bistrița, iar cea mai mare parte trece prin județul Suceava. Responsabilitatea rușinii de pe lacul Bicaz, aparține în mare parte județul Suceava”, a spus consilierul Dan Ioan Cușnir.
Consilierul județean a propus ca fiecare consilier să răspundă de două trei localități.
Cred că ar trebui să împărțim localitățile județului și fiecare consilier să monitorizeze două, trei localități, pentru a vedea dacă au contracte de colectare, unde se duc acele deșeuri”, a mai spus Cușnir.
El a precizat că există o practică la unii primari, fie să îngroape deșeurile, fie să le depoziteze în albia minoră a cursurilor de apă, chiar dacă susțin că au încheiate contracte de salubritate.
Președintele PNL al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a salutat inițiativa consilierului PSD și a declarat că în acțiunile de ecologizare se va implica și Comisia de Mediu a CJ. De asemenea, el vrea să mai implice Inspectoratul Școlar, ONG-uri și asociații de turism.
Aș vrea Comisia de Mediu să se ocupe de această problemă. Sunt de acord și cu această abordare a consilierilor și să vă alegeți dumneavoastră localitățile pe care le veți monitoriza. Dar aș vrea spun că vine Luna Diasporei, iar ploile nu numai de pe Bistrița, ci și de pe Moldova și Suceava aduc suprafețe întregi de PET-uri. Ieri, pe la Vama și pe la Frasini, pluteau pentru că apele erau foarte mari. Aș vrea să intrăm în acțiune iar în frunte să fim noi, consilierii, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean și cu Asociațiile de Turism din județ care sunt beneficiari ai frumosului”, a afirmat Gheorghe Flutur.


Consilierul județean Gheorghe Apetrii a venit cu o soluție potrivit căreia ar trebui făcut lobby către Ministerul Mediului.
Cred că ar trebui să milităm ca să legiferăm ca acest PET să aibă o valoare. Cred că în acest mod se poate rezolva tot ceea ce însemnă PET-urile de plastic deoarece prin voluntariat nu facem decât să le mutăm de colo-colo. Trebuie să existe o soluție și trebuie reglementată prin lege ca acest PET să aibă o valoare pentru a putea fi valorificat. Abia atunci cetățeanul va conștientiza că poate câștiga după returnarea acestor deșeuri. Trebuie să milităm toți, indiferent de culoarea politică, ca aceasta să devină o lege la nivel național”, a spus Apetrii.
Președintele Consiliului Județean s-a angajat să trimită o scrisoare Ministerul Mediului, să se gândească la o lege sau Hotărâre de Guvern prin care PET-urile să fie valorificate.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.