Mai mulți membri, în frunte cu președintele USR PLUS Gura Humorului, medicul Gelu Duprii, vor demisiona din cadrul formațiunii politice. Mai mult decât atât, Gelu Duprii demisionează din toate funcțiile din cadrul partidului, precum și din cea de consilier local al orașului Gura Humorului.

Trebuie precizat că medicul Gelu Duprii a fost candidatul USR PLUS la Primăria Gura Humorului la alegerile locale din 2020, iar în cadrul formațiunii politice acesta a ocupat funcțiile vicepreședinte USR PLUS – Filiala Județeană Suceava și cea de președinte al Filialei USR PLUS Gura Humorului. Totodată Duprii a fost și consilier local, funcție din care și-a dat demisia odată cu plecarea din partid.

De menționat este că medicul humorean nu va mai fi nici măcar membru al USR PLUS.

Întrebat care este motivul plecării din USR PLUS, tânărul a spus că nu se mai regăsește în cadrul formațiunii politice, iar USR PLUS este un capitol închis pentru el.

„Mulțumesc şi mă aplec în faţa celor ce au avut încredere în mine la alegerile locale 2020.
Am păşit naiv pe un teritoriu lunecos unde neprevăzutul era la fiecare pas, dar am reuşit să fiu poziţionat corect.
Colegii şi cei care au contribuit la renaşterea filialei USR Gura Humorului au aprecierea mea necondiţionată, am petrecut momente frumoase din care cu siguranţă am învăţat fiecare.
Îmi doresc să nu fi dezamăgit pe nimeni aşa cum nici eu nu am rămas după etapa aceasta.
Sper că viitorul să fie luminat pentru fiecare dintre noi.
Dumnezeu să ne binecuvânteze!”, a transmis Gelu Duprii.

Contactat telefonic, președintele USR PLUS Sueceava, senatorul Gheorghiță Mîndruță, a declarat că președintele filialei Gura Humorului demisionează din motive personale și că nu sunt alte probleme în partid.

„Gelu Duprii demisionează din cauză că este ocupat cu profesia lui, acesta fiind medic. În fiecare organizație sunt discuții, însă asta nu înseamnă că avem probleme”, a declarat senatorul Gheorghiță Mîndruță, președintele USR PLUS Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.