Senatorul PSD Gheorghe Flutur a prezentat printr-o interpelare adresată ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, unele probleme în privința produselor agroalimentare de import.

Atât fermieri din județul Suceava cât și cei din întreaga țară, producători și procesatori, au susținut aspectele semnalate și solicită să fie luate măsuri în cazurile semnalate în care salamul se spală cu oţet, se schimbă saramura la brânză, iar brânza se bagă din nou la vânzare.

„Statul nu-şi face dato­ria, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) nu şi-o face. Alţii controlează ce intră din România, noi de ce să nu controlăm ce primim de la alţii? Uniunea Europeană este o piaţă unică unde cel mai bun rezistă. Importatorii nu pot fi blocați, dar pot fi verificați. Când vameşii au oprit un camion la frontieră cu carne de porc din Polonia, şoferul a luat-o la fugă, nici măcar actele nu le avea la el. În Marea Nordului este un vierme care stă în stomacul peştelui. Pentru pieţele din Europa acesta se eviscerează şi se scoate. În România, care e piaţă de mâna a zecea, nu se eviscerează, pentru că asta ar însemna mână de lucru”, a menționat Flutur.

Acesta a precizat că ministrul Agriculturii a dispus Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) să demareze controale la frontiere în cazul fructelor și legumelor care intră în România, nu doar pe partea de reziduuri, ci și pe cea de produse chimice, pentru a proteja consumatorul și producătorul român.

„Prima reacție a fost că o astfel de analiză, după ce se prelevează, durează 20 de zile. Am zis că este probabil o glumă, pentru că în 20 de zile camioanele s-au descărcat, marfa a fost vândută și populația a fost deja afectată de aceste produse nesănătoase. Ulterior, au revenit și au spus că o să accelereze acest proces. Răspunsul în cazul unei probe nu ar trebui să dureze mai mult de două zile”, a susținut senatorul în interpelare.

Acesta a subliniat că reacțiile au apărut din partea tuturor categoriilor de fermieri și din toate sectoarele industriei agroalimentare. De asemenea, Federația Națională PRO AGRO susține declarațiile referitoare la calitatea îndoielnică a unor produse venite din import şi solicită autorităţilor abilitate ale statului stoparea importului de produse care pun în pericol sănătatea publică.

„Fermierii și producătorii români din industria cărnii de pasăre atrag atenţia Comisiei Europene asupra unor practici pe care ei le consideră neloiale și au solicitat Ministerului să intervină. Statele membre UE pot comercializa produse agroalimentare în orice alt stat membru fără taxe vamale, cu respectarea calităţii, a regulilor de etichetare etc., dar şi cu condiţia ca preţul de comercializare în alt stat membru să fie cel puţin egal cu cel de la poarta fermei, deci marfa nu poate fi vândută sub costul de producţie. Or, carcasa de pui și ouăle intră la prețuri sub cel de la poarta fermei. În anul 2015, România a importat carne şi preparate din carne de pasăre, în principal din ţări membre UE, în cantitate de 133 mii tone, 85 mii tone din total fiind importată la preţul de 900 – 910 Euro/tonă, (4 lei/kg) mult sub preţul de vânzare al cărnii de pasăre în carcasă în UE, care a fost de 1870 Euro/tonă”, a conchis Flutur.

Senatorul a declarat că există situaţii când carnea de pasăre din import congelată este decongelată şi vândută ca produs refrigerat, lucru nepermis de legislaţia în vigoare. De asemenea, PRO AGRO mai semnalează că s-au făcut analize de laborator și că s-au depistat ouă mai vechi decât permite legislația UE privind comercializarea ouălor în coajă. Totodată, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a atras atenția că unul din cinci borcane de miere este de import.

„Se aduce miere din import, din China sau Argentina, se cupajează și se combină cu miere românească, care reprezintă doar 2-3%. România a trimis în ultima perioadă mai multe notificări către RASFF (sistemul de alerte de securitate al Comisiei Europene pentru produsele alimentare și hrana pentru animale)”, a subliniat senatorul.

Acesta i-a cerut ministrului Achim Irimescu, precizări privind acțiunile ce au fost întreprinse concret, de la momentul apariției tuturor declarațiilor, reacțiilor și solicitărilor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.