La data de 8 februarie 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a avut loc adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi al parchetelor de pe lângă judecătoriile din judeţul Suceava, pentru prezentarea Raportului de bilanţ privind activitatea desfăşurată în anul 2017 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi parchetele de pe lângă judecătorii subordonate.

Raportul de bilanţ, în extras, cuprinzând principalele date statistice, a fost publicat pe pagina de web a  Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, la rubrica „Raport de activitate”.

Potrivit raportului, în anul 2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi a celor 6 parchete de pe lângă judecătoriile subordonate au avut de soluţionat 44.171 dosare cu 2.214 dosare mai mult decât în anul 2016, fiind soluţionate 15.165 dosare, din care 2.122 reuniri şi declinări, cu 717 dosare mai mult decât în anul precedent, la sfârşitul anului rămânând nesoluţionate 20.298 dosare.

În domeniul contrabandei, procurorii suceveni au avut de soluționat 1.151 dosare și au soluționat 161, 53 cu rechizitorii cu 94 de inculpați din care 15 arestați preventiv , iar în ceea ce privește dosarele având ca obiect infracţiunile de corupţie, au fost înregistrate 80, din care au fost soluţionate  28 , trei prin rechizitorii cu opt inculpați, iar șase inculpați au fost condamnați.

Tot în anul 2017 s-a renunţat la urmărirea penală faţă de  381 inculpaţi sau suspecţi și au rămas nesoluţionate un număr de  20.298 de cauze cu autor cunoscut și 6.586 de cauze cu autor necunoscut.

De menționat că în ceea ce privește dosarele având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală au fost înregistrate 270 de dosare din care au fost soluţionate  59, fiind recuperate  prejudicii de 860.841 de lei, iar prejudicii reţinute în rechizitorii de 6.186.822 lei.

În ceea ce privește infracţiuni de spălarea banilor, procurorii suceveni au soluționat patru dosare din 13, iar doi inculpați au fost condamnați pentru spălarea banilor.

De menționat este că în cursul anului 2017 au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava  un număr de 566 de dosare  de competenţa parchetelor locale din care 475 au fost soluționate, 106 cu rechizitorii.

Pe parcursul anului Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a funcţionat cu 11 procurori în cea mai mare parte a anului, dintr-o schemă de 14, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava cu 8 procurori din 11, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu 5 procurori din 5, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu 6 procurori din 7, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu 2 procurori din 4, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu 2 procurori din 3 şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului cu 4 procurori dintr-o schemă de 4 procurori.

Printre priorităţile stabilite pentru anul 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi unităţile de parchet subordonate şi-au propus creşterea operativităţii şi fermităţii în combaterea fenomenului infracţional, respectiv în combaterea corupţiei, a infracţiunilor prin care se aduc prejudicii bugetului de stat, a infracţiunilor din domeniile prioritare ale Ministerului Public, dar şi în combaterea fenomenului infracţional de o complexitate mai redusă, dar care aduce atingere intereselor legitime şi private ale persoanelor.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.