Nici procesatorii români de lactate nu sunt foarte darnici, ba chiar au fost acuzați de multe ori că nu ar dori să împartă profitul cu nimeni. TVA-ul a coborât la 20%, la produsele alimentare, însă prețurile produselor lactate la raft nu au sesizat acest lucru. Singurul ajutor al producătorilor –subvenția la litrul de lapte oferită de stat – a dispărut din 2010. Atunci, s-a oferit timp de trei ani o subvenție pe litrul de lapte de 0.30 de bani care, așa puțini cum au fost au fost suficienți pentru a-i ajuta pe producători să se pună pe picioare. Din 2010 de când s-a sistat această subvenție, s-a terminat și norocul fermierilor care, din prețul laptelui vândut abia reușesc să întrețină fermele, nu să mai înregitreze și profit.
Astfel, mai mulți producători de lapte din țară solicită un spijin din partea statului, de 50 de bani pe litrul de lapte, pentru ca, împreună cu prețul pe care îl obțin de la procesatori, să revină pe linia de plutire.
„Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, o subvenție de 0.5 lei pe litrul de lapte ar fi un sprijin pentru ferme, până când condițiile de piață se vor schimba. A existat o subvenție de 0.3 lei pe litru, în perioada 2007 — 2010, fapt care ne-a ajutat să progresăm”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Vaci, Holstein RO, Nicușor Șerban.
Potrivit acestuia, prețurile primite de fermieri pe lapte la poarta fabricii sunt foarte mici și duc la închiderea fermelor. Acesta a atras atenția asupra faptului că, în ultima perioadă, la poarta fermei prețul a scăzut cu 30% — 40%, însă la raft prețurile nu au coborât nici în urma reducerii TVA.
„Distribuția profitului pe lanțul de distribuție nu este tocmai corectă”, a adăugat fermierul citat. Producătorii de lapte mai spun că, în cazul în care autoritățile nu iau măsurile necesare, vor organiza proteste în stradă.
Iată cum producătorii români sunt din ce în ce mai singuri, guvernul alocând prea puțini bani pentru a susține un domeniu atât de important din economia noastră. Este foarte posibil ca doar cei mai puternici să mai reziste, asta în cazul în care nu vor crea asociații care să îi ajute, în locul statului.
Lasa un raspuns